Deputaţii UDMR îl contrazic pe Marko Bela

Deputaţii UDMR îl contrazic pe Marko Bela
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat că dacă nu se urgentează adoptarea Statutului minorităţilor naţionale în forma propusă de către UDMR, parlamentarii Uniunii nu vor mai vota decât legile extrem de importante pentru integrarea României în Uniunea Europeană.

Deputatul arădean Kiraly Andras ne-a declarat că Marko Bela a vorbit în nume propriu, la grupul parlamentar nediscutându-se pe această temă.

„Mergem mai departe cum am început, adică vom vota toate legile propuse de Guvern, deci coaliţia va funcţiona ca şi până acum. În ceea ce priveşte Statutul minorităţilor naţionale, în fiecare zi de marţi îl dezbatem în trei comisii: Comisia pentru drepturile omului, Comisia juridică şi Comisia pentru învăţământ. Marţi va fi a patra rundă de discuţii, dar lucrurile merg foarte greu, suntem abia la articolul doi. Considerăm că până la urmă se va găsi o soluţie de deblocare”.

S. Todoca

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !