Deputatul Adrian Todor (PSD) a fost prezent la deschiderea anului şcolar la Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea”

De Simion Todoca
7Comentarii
Deputatul Adrian Todor (PSD) a fost prezent la deschiderea anului şcolar la Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea”
Deputatul PSD Arad Adrian Todor a fost prezent, în cursul dimineţii de luni, la deschiderea noului an şcolar la Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea”, din cartierul arădean Şega.

Acesta a ţinut să le ureze tuturor celor implicaţi în procesul educaţional succes în noul an şcolar, dar totodată a subliniat şi importanţa investiţiilor guvernamentale în şcolile din Arad.

„Am fost prezent astăzi, alături de elevi, părinţi, bunici şi cadre didactice la deschiderea noului an şcolar la Şcoala Gimnazială Ilarion Felea. Am dorit să fiu alături de comunitatea din acest cartier într-un moment încărcat de emoţii şi de bucurii. Guvernul României a alocat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, peste 35 de milioane de lei pentru reabilitarea unor unități de învățământ din județul Arad. Este vorba despre Colegiile Economic și Elena Ghiba Birta, Grădinița PP8, Școala Gimnazială Aron Cotruș, Școala Gimnazială Iosif Moldovan, dar şi Școala Gimnazială Ilarion Felea – cea la care am fost prezent astăzi. Acest lucru dovedeşte implicarea Guvernului României în sprijinirea actului educaţional. Începerea anului şcolar aduce această dublă trăire a emoţiei şi a bucuriei. Educaţia este acea componentă care dă strălucire tuturor celorlalte însuşiri şi le face folositoare celui ce le posedă, pentru că atrage asupra lui stima şi bunăvoinţa tuturor celor cu care vine în contact. Cu aceste gânduri am întâmpinat noul an şcolar la Şcoala Gimnazială Ilarion Felea din Arad, unde am avut plăcerea să mă aflu astăzi alături de copii şi de cadrele diactice. Le-am urat mult succes elevilor şi profesorilor în provocările educaţionale care vor veni”, a spus Adrian Todor.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor