„Este inadmisibil ceea ce s-a întîmplat în acest weekend la Mamaia, când o mână de oameni care își spun protestatari au huduit într-un mod mizerabil doamnele din OFSD care s-au reunit la lucrările Școlii de vară a social-democratelor. Cine le dă acestor indivizi dreptul moral de a se comporta în acest fel, atât de degradant față de orice normă comportamentală civilizată, lezând însăși ideea fundamentală de toleranță. Aceste doamne sunt mamele, surorile, soțiile, colegele noastre, ființe cărora le datorăm respect 365 de zile din an, nu doar declarativ de 8 martie. Mă uimește faptul cum au putut dintr-o dată să amorțească toate acele ONG-uri din societatea civilă care, pe hârtie, se declară combatante și ocrotitoare ale drepturilor și imaginii femeilor în societatea românească. Consider că replica lor trebuia să fie una fermă, radicală față de orice încercare de a discredita chiar principiul nobleței comportamentale definitorii a poporului român. Nu acest mod de conduită ne caracterizează ca națiune iar ceea ce s-a întîmplat este rușinos, mai ales în contextul în care avem pretenția să fim tratați de Europa ca cetățeni de rangul întăi”, spune deputatul PSD Florin Tripa.
Deputatul Tripa cere toleranță și respect
Deputatul Tripa cere toleranță și respect
Deputatul PSD Florin Tripa deplânge pasivitatea organizațiilor românești care se ocupă de drepturile și protecția imaginii femeilor în societate, făcând referire la incidentele ce au vizat femeile social-democrate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Mapamond
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.
Mapamond
Un avion militar rus s-a prăbuşit joi în largul Crimeii, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, iar pilotul a reuşit să se catapulteze şi a scăpat cu viaţă, a declarat Mihail Razvojaev, guvernatorul local instalat de Moscova, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Rusia a blocat joi reînnoirea mandatului experţilor ONU care supraveghează aplicarea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord, un veto criticat de membrii Consiliului de Securitate al ONU îngrijoraţi de programul nuclear pe care-l dezvoltă Phenianul şi de achiziţiile Rusiei de muniţii nord-coreene pentru a le folosi în războiul din Ucraina, transmite AFP.
Mapamond
Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar că Statul Islamic este „singurul responsabil” de atentat, relatează Reuters.
1
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-03-2024 sunt următoarele:
România
Ministrul Agriculturii, despre discuţia privind „puii vopsiţi”: Eu nu cred că fermierii fac aşa ceva
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că nu crede că fermierii români „vopsesc” puii, subiect care a fost intens discutat în ultimele zile, el arătând că România exportă carne de pui inclusiv în Franţa.
2
Local
În luna aprilie, proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută și în două zile de sâmbătă.
1
Local
LIPOVA. Un tânăr de 24 de ani a ajuns în arest preventiv, după ce a încercat să o jefuiască pe o bătrână din localitatea Milova.
Citiți principiile noastre de moderare aici!