„Primăria Arad nu a asigurat continuitatea serviciului, așa cum o obligă legislația în domeniu. M-am adresat Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) cu solicitarea de a investiga situația din Arad. Nu se pot tolera asemenea lucruri, care ating grav nivelul de trai și sănătatea arădenilor, și încalcă obligații legale, fără să existe repercusiuni. Am să solicit ANRSC să sancționeze pe reprezentanții administrației locale, iar amenda să fie dată personal primarului, la fel cum au făcut cei de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Altfel riscăm să se repete situația, indiferent cine o să fie primar în viitor”, a declarat deputatul Sergiu Vlad, care mai precizează: „Conform Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice, primarul Falcă ar putea fi amendat cu 70.000 lei pentru neasigurarea salubrizării stradale. Administrația locală riscă o amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei pentru că nu a asigurat „continuitate din punct de vedere calitativ şi cantitativ”, dar și o amendă între 30.000 lei și 50.000 lei pentru că prestarea serviciilor de utilităţi publice s-a făcut fără hotărâre de dare în administrare”.
Deputatul USR, Sergiu Vlad solicită ANRSC investigarea crizei gunoaielor de pe străzi şi amendarea primarului Falcă
Deputatul USR, Sergiu Vlad solicită ANRSC investigarea crizei gunoaielor de pe străzi şi amendarea primarului Falcă
Filiala USR Arad anunţă că deputatul Sergiu Vlad a solicitat ANRSC „investigarea modului în care autoritățile publice locale din Arad și-au îndeplinit obligațiile legale de a asigura serviciile de utilitate publică precum și sancționarea celor care aveau această responsabilitate, după cum se precizează în Legea nr. 51/2006 actualizată ”. Mai mult, deputatul susţine că administraţia, în frunte cu primarul, este pasibilă de amenzi consistente pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile legate de asigurarea serviciilor de salubritate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!