Deschidere spre „Economic”

De Vasile Filip
Deschidere spre „Economic”
  ARAD. La Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, azi au început „Zilele Facultăţii de Ştiinţe Economice” cu un briefing de presă la care au participat prof. univ. dr. Horaţiu Şoim, decanul facultăţii, lect. univ. dr. Andrei Anghelina, prodecan, lect. univ. dr. Boby Costi, prodecan , lect. univ. dr. Eugen Remeş, director Departament Marcheting şi studenta Miruna Trocan.

Din câte am aflat, manifestarea (din 22– 23 noiembrie), care coincide, deloc întâmplător, cu „Ziua economistului”, poate fi un exemplu pentru ceea ce înseamnă învăţământul superior în Arad.

Astazi au fost programate două workshop-uri – „Învăţământul românesc încotro? Management în învăţământul preuniversitar şi universitar” şi „Băncile centrale, politica monetară şi stabilitatea financiară”, în care participanţii au avut şansa de a dezbate probleme actuale şi de a propune soluţii pornind de la realităţile zilnice cu care se confruntă.

Tot pentru acest eveniment, a fost lansat, în urmă cu trei săptămâni, un concurs de afişe (postere) cu tema „Rolul banilor în viaţa noastră”, care a reuşit să atragă un număr de 53 de elevi din 23 de licee arădene. Premierea va avea loc maine când, alături de elevii câştigători vor fi premiaţi şi profesorii lor coordonatori. De asemenea, cadrele didactice ale Facultăţii de Ştiinţe Economice vor organiza o serie de module interactive menite să familiarizeze elevii de liceu cu cerinţele sistemului de învăţământ superior, dar şi să le transmită acestora, într-o manieră plăcută, cunoştinţe utile pentru luarea deciziilor de natură economică cu care se vor confrunta în viaţa de zi cu zi. În aceste activităţi a fost implicat, alături de licee, şi mediul de afaceri.

Despre bani

Tema evenimentului, „Rolul banilor şi băncilor în economie” este actuală şi incitantă, dorind să atragă atât reprezentanţi ai sistemului educaţional, cât şi exponenţi de prestigiu din mediul de afaceri arădean.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase