Deşi se goleşte de conţinut, Alianţa dăinuie

1Comentariu
Sondajul realizat de IMAS, în perioada 8-14 februarie, constituie un bun prilej pentru a puncta atât modul în care sunt percepute partidele şi liderii acestora, cât şi starea de spirit a electoratului.

Cum spaţiul care ne stă la dispoziţie este drastic limitat, o să punctăm doar câteva idei, dintre multele posibile.

Dacă mâine ar avea loc alegeri, Alianţa D.A. ar câştiga parlamentarele cu 42 la sută din voturi, cu 4% mai puţine decât în toamnă. PSD ar strânge doar 17,2%, faţă de 21%, în octombrie trecut. În schimb, Partidul Noua Generaţie, condus de Gigi Becali, şi-a dublat procentele în doar cinci luni, ajungând la 16%.

Ce ne sugerează aceste procente? În primul rând, că Alianţa D.A. rămâne favorită. Oricât s-ar certa „portocalii” între ei, oricât de mare ar fi ruptura dintre Băsescu şi Tăriceanu, şi, prin reflex, dintre liberali şi democraţi, electoratul vrea Alianţa! Faptul că în ciuda tuturor câte se întâmplă, în ciuda seismelor care o bântuie Alianţa rămâne prima opţiune a românilor, ne arată că electoratul se agaţă mai curând de ideea abstractă a unei forţe politice, decât de conţinutul „nesănătos” al acesteia. Pentru că, orice s-ar spune, numai despre o alianţă liberalo-democrată nu mai putem vorbi. Suntem, cumva, în prezenţa aceluiaşi fenomen care se petrecea în jurul CDR, cu opt ani în urmă: CDR era mai curând ideea, nevoia de o dreaptă puternică pe scena politică, decât suma partidelor şi partiduleţelor care o alcătuiau.

PSD? Este o formaţiune care, în ciuda părerii bune a liderilor săi, despre ei înşişi şi despre partid, nu reuşeşte să revină, să se impună. Dimpotrivă, iată-l scăzând la 17 procente! La doar un procent de PNG! Este posibil ca partidul lui Gigi Becali să se „îngraşe” chiar cu simpatizanţii dezamăgiţi ai PSD, cum e posibil ca, pentru mulţi români, PSD-ul acesta, fără Ion Iliescu şi Adrian Năstase în prim-plan, să nu mai însemne mare lucru, să se fi „demagnetizat”.
Să mai observăm că dăinuie şi se impun partidele trase de „locomotive”. Alianţa, mai ales prin PD, de către Traian Băsescu, PNG de Becali, pe când PSD pare să fie un partid format doar din vagoane, care circulă încă din cauza impulsului iniţial.

T.M.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor