Despre credibilitate și strategie

De Leo Sfara
3Comentarii
Despre credibilitate și strategie
Ionuț Lupescu a bătut tot județul Arad, în căutare de voturi pentru președinția FRF.

Azi, principalul contracandidat al actualului președinte al FRF a fost la Arad. Ionuț Lupescu nu a preluat modelul lui Burleanu, ci a preferat să vorbească despre ce dorește el să facă. Lupescu se aștepta să fie atacat!

A fost la trei cluburi

Periplul lui Ionuț Lupescu a fost la divizionarele C din județul nostru, Național Sebiș și LT Cermei, dar și la CS Ineu, care are echipă de fotbal feminin în liga a doua. “Am discutat atât cu responsabilii celor trei cluburi, cât și cu primarii din aceste localități. Aceștia mi-au spus că ar da și mai mulți bani la fotbal, doar că nu au un cadru legislativ adecvat. Se tem că vine Curtea de Conturi peste ei. De aceea unul din punctele mele din program e un plan strategic național de sprijinire a sportului. E nevoie și de o strategie care să recredibilizeze fotbalul românesc. Sunt oameni cu bani, care însă fug de fotbal, mai bine dau la alte sporturi. E nevoie să punem pe picioare un plan pe care să-l prezentăm Parlamentului. Restul, ce ține de regulament, vom face cu specialiștii din fotbal” – a spus Lupescu.

Semne bune din Arad

Ionuț Lupescu a spus că întâlnirea cu conducătorii din Arad i-a lăsat impresia că oamenii sunt focusați pe realitatea actuală din fotbalul românesc, așa că semnele sunt încurajatoare. “Mulți din cei care nu mă cunosc și mă văd prima dată își dau seama, după ce discutăm, că nu sunt așa cum mă prezintă cei de la Federație. La final, îmi strâng mâna și îmi spun că sunt altfel de cum am fost povestit” – a declarat Lupescu, într-o conferință de presă desfășurată, azi, la “Biavati”.

Se aștepta la jigniri

Întrebat dacă se aștepta să fie atacat de Răzvan Burleanu, Ionuț Lupescu a spus: “Încă de la început știam că așa va fi, deoarece suntem în România. Am știut la ce mă înham, dar mergem până în pânzele albe. Când m-am întors, ei ziceau că vom sta de vorbă. Însă, nu am avut parte decât de atacuri, de diversiuni, de jigniri. Despre fotbal, nimic! Nu mă supăr, nu am de ce, asta e școala lor, asta au învățat”

Chivu și Andone, lângă Lupescu

În periplul său prin județul nostru, Lupescu a fost însoțit de Cristi Chivu și Ioan Andone. Cei doi și-au arătat sprijinul necondiționat față de candidatul la președinția FRF, spunând că e nevoie de o schimbare, deoarece actualul președinte nu se pricepe la fotbal și nu a practicat niciodată acest sport.

“Noi, cei care vedem fotbalul românesc de afară ne dăm seama că se adâncește în mocirlă. Lucrurile trebuie făcute altfel, mult mai bine, așa cum le-am făcut în cariera noastră, așa că am zis că trebuie să ne implicăm. Pentru că ne pasă, trebuie să schimbăm ce este astăzi la FRF. Stăm bine din punct de vedere al credibilității” – a declarat Chivu.

La rândul său, Ioan Andone a spus: “Este o tragedie în fotbalul românesc, dispariția echipelor de tradiție. Totul pornește de la finanțare, am fost la cele trei primării din județul Arad și toți primarii s-au plâns de legislație, deoarece ei ar da mai mulți bani la fotbal. De aceea e nevoie de o strategie pentru sprijinirea sportului din țara noastră. În afară de cele trei cluburi de pe podiumul ligii I, tot fotbalul românesc este la pământ. Președintele FRF nu provine din lumea fotbalului, nu-l înțelege și și-a ales și consileri slabi. De aceea sunt lângă Ionuț Lupescu, să se facă o schimbare, e nevoie, iar eu cred că el e omul potrivit”.

Taguri:


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor