Despre rău, în aprilie la Arad

De Eugen Rogojan
2Comentarii
Despre rău, în aprilie la Arad
© Teodor Baconschi și Adrian Papahagi
De joi, 27 aprilie, până duminică, 30 aprilie la cea de-a treia ediție a Festivalului de Științe Umaniste.

Cea de-a treia ediție a festivalului se va desfășura sub genericul „Despre Rău”, după ce în celelalte două ediții s-a discutat „Despre adevăr” (ediția I) și „Despre libertate” (ediția II).

Invitații

Arhitectul Augustin Ioan, criticul literar Ioan Stanomir, scriitorul Angelo Mitchievici, Ambasadorul României la Chișinău Marius Lazurca, diplomatul Teodor Baconschi, filologul Adrian Papahagi, regizorul Cristi Puiu și prozatoarea Doina Jela sunt personalitățile care și-au confirmat prezența în ediția de anul acesta a Festivalului organizat de către Grupul pentru Management și Mediere Culturală și finanțat de Centrul Municipal de Cultură Arad.

Programul

Joi, 27 aprilie, în sala cinematografului Arta vor vorbi, de la ora 18, Augustin Ioan („Lumina, absența ei și spațiul sacru”), iar de la ora 19:30 Ioan Stanomir („Pactul cu răul și reinventarea identității. Cazul Camil Petrescu”) și Angelo Mitchievici („Diavolul ca tânăr ideolog: trădarea cărturarilor”).

În cea de-a doua zi de festival vor susține conferințe Marius Lazurca, de la ora 18 („Răul invizibil. Comentarii despre războiul hibrid”), iar de la ora 19:30 Teodor Baconschi și Adrian Papahagi vor discuta despre „Răul între seducție și banalitate”. Începând cu ora 21:30 va fi proiectat filmul „Aurora”, de Cristi Puiu, în prezența regizorului.

Sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 12, va fi lansată o carte la Cafeneaua Literară Joy’s, iar de la ora 18 vor continua conferințele la Cinema Arta. Doina Jela va vorbi despre „Ipostaze și chipuri ale răului în regimul comunist: cine a ucis-o pe Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu”, iar de la ora 19:30 Cristi Puiu va vorbi despre „Sieranevada ca rău necesar”.

Publicul este așteptat în număr cât mai mare la evenimentele organizate de către Grupul pentru Management și Mediere Culturală. Festivalul de Științe Umaniste de la Arad este finanțat de Centrul Municipal de Cultură Arad iar intrarea este liberă peste tot.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor