Detaliile indemnizaţii cu bucluc de la CET

De Alin Gherasim
2Comentarii
Detaliile indemnizaţii cu bucluc de la CET
© Noi acuze de după uşile închise ale CET Foto: JA
Sindicatul de la CET revine cu detalii pe tema indemnizaţiilor crescute – spun ei, ilegal – pentru membrii CA ai centralelor arădene.

Pentru ca arădenii să-şi formeze o opinie corectă vis-a-vis de indemnizaţiile pe care membrii Consiliului de Administraţie al S.C. Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A. ar urma să le primească, Sindicatul Liber Independent „Termoelectrica” din cadrul C.E.T. Arad a revenit în atenţia opiniei publice cu un nou comunicat de presă la nicio săptămână distanţă faţă ce cel care cuprindea primele acuze la adresa conducerii celor două CET-uri. Atunci sindicaliştii făceau referire, printre altele, la viitoarele majorări substanţiale, de ministru, ale indemnziaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie al centralelor, negate vehement însă de conducerea ambelor centrale printr-o replică scurtă la comunicatul lung al sindicatului.

În noua informare, sindicaliştii fac referire doar la propunerile de majorare a indemnizaţiilor faţă de cele din trecut.

„Prin Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 (depus la Primăria Arad dar neaprobat de către CLM până la data prezentului comunicat), societatea are prevăzută suma de 137 mii lei cheltuieli brute cu indemnizaţiile Consiliului de Administraţie, ceea ce înseamnă: 1.638 lei/membru CA/lună x 7 membri CA = 11.467 lei indemnizaţie brută lunară x 12 luni = 137.604 lei pe tot anul 2017. Din suma de 137.604 lei prevăzută în buget, a fost cheltuită deja suma de 45.864 lei cu indemnizaţiile brute ale vechiului Consiliu de Administraţie, aferente lunilor ianuarie – aprilie 2017. Prin HCLM Arad nr. 128/20.04.2017 se mandatează reprezentanţii consiliului local în adunările generale ale acţionarilor din cadrul societăţilor comerciale aflate sub autoritatea CLM Arad, să încheie contracte de mandat cu membrii consiliilor de administraţie desemnaţi de autoritatea publică tutelară, modelul contractului de mandat prevăzut în anexă indicând, la Art. 22. (1), faptul că «indemnizaţia fixă lunară este reprezentată de media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfaşurată conform obiectului principal de activitate, înregistrat de societate». În contractele de mandat încheiate cu noii membrii ai Consiliului de Administraţie de la C.E.T. Arad, numiţi prin HCLM Arad nr. 135/25.04.2017, apare însă – spun sindicaliştii – o modificare a acestui articol, realizată de preşedintele Consiliului de administraţie Neamţiu Corneliu, care sună aşa: «respectiv producerea în cogenerare a energiei electrice şi termice» şi… de aici apare abuzul, respectiv ilegalitatea”, se arată în informarea venită de la sindicat.

Obiectul principal de activitate

Aceştia continuă, legat de abuz, cu faptul că  „În primul rând, prin această adăugare se încalcă HCLM Arad nr. 128/20.04.2017, care nu prevede că se permit adăugări sau modificări ale celor stabilite/votate de consilierii locali. În al doilea rând, se încalcă prevederile Ordinului Institutului Naţional de Statistică nr. 337 din 20 aprilie 2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN, prin definirea, într-o manieră proprie, a activităţii principale/obiectului principal de activitate ca fiind producerea în cogenerare a energiei electrice şi termice.  (…) S.C. Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A. are înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Arad drept activitate principală producţia de energie electrică – cod CAEN 3511, producerea în cogenerare a energiei electrice şi termice nefiind definită ca şi clasă distinctă (nivel de 4 cifre), în codul CAEN cele 2 activităţi (producerea de energie electrică şi producerea de energie termică) fiind codificate separat. Ce se urmăreşte de fapt prin acest lucru vă spunem în continuare: S.C. Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A. este producătoare în cogenerare de înaltă eficienţă a energiei electrice şi energiei termice. În unităţi fizice (MWh), producţia de energie electrică reprezintă aprox. 30-31% din total producţie, restul de 69-70% reprezentând producţia de energie termică. În unităţi valorice, treaba stă cam la fel: media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar înregistrat de C.E.T. ARAD este de aprox. 3.900 lei (inclusiv tichete de masă), ceea ce înseamnă că media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate (producţia de energie electrică) este de aprox. 1.200 lei. Iată cum, prin modificarea contractului de mandat d-nul preşedinte Corneliu Neamţiu încalcă legea şi fiecare membru al Consiliului de Administraţie de la C.E.T. ARAD va primi o indemnizaţie brută lunară cu aprox. 2.700 lei mai mare decât cea cuvenită conform HCLM Arad nr. 128/20.04.2017 (3.900lei – 1.200 lei)”.

Calcule dureroase?

Concluziile sindicatului? „Rezultă deci că, pentru lunile mai – decembrie 2017, cheltuielile brute cu indemnizaţiile celor 6 membri CA, numiţi prin HCLM Arad nr. 135/25.04.2017, vor fi de aprox. 187.200 lei (3.900 lei/membru CA/lună x 6 membri CA = 23.400 lei indemnizaţie brută lunară x 8 luni ), cu aprox. 95.460 lei mai mari decât suma prevăzută în buget pentru 7 membri CA (1.638 lei/membru CA/lună x 7 membri CA = 11.467 lei indemnizaţie brută lunară x 8 luni = 91.728 lei).

Dacă s-ar aplica prevederile HCLM Arad nr. 128/20.04.2017 coroborată cu prevederile Ordinului INS nr. 337/2007 atunci, pentru lunile mai – decembrie 2017, cheltuielile brute cu indemnizaţiile celor 6 membri CA, numiţi prin HCLM Arad nr.135/25.04.2017, vor fi de aprox. 57.600 lei (1.200 lei/membru CA/lună x 6 membri CA = 7.200 lei indemnizaţie brută lunară x 8 luni ), cu aprox. 34.140 lei mai mici decât suma prevăzută în buget pentru 7 membri CA”.

Nici la Hidrocarburi nu-i bine

Sindicalitşii  mai spun că la „S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad lucrurile sunt şi mai grave, deoarece aceasta are înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Arad drept activitate principală producţia de energie electrică – cod CAEN 3511, deşi nu produce deloc energie electrică, neavând astfel bază legală pentru plata indemnizaţiilor către membrii Consiliului de administraţie. Cu toate acestea, membrii Consiliului de administraţie îşi primesc indemnizaţia lunar, raportat la media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar înregistrat de societate, care este aproximativ acelaşi ca la S.C. Centrala Electrică de Termoficare Arad S.A”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor