Dezastrul de la Lalaşinţ

De Daniel Scridon
Reactualizat la:
25Comentarii
Dezastrul de la Lalaşinţ
Jumătate din Bârzava şi cele 7 sate aparţinătoare sunt fără curent de duminică după-amiaza după „potopul” care a durat 20 minute. Imaginile de la faţa locului sunt apocaliptice.

BÂRZAVA. „Urgia” de 20 minute care s-a abătut, duminică după-amiază, asupra judeţului a „măturat” cele 240 gospodării din satul Lalaşinţ, comuna Bârzava. Primarul comunei, Gabriel Faur, ne-a spus: „Nu există gospodărie în sat care să nu fi fost afectată. Unele au rămas fără acoperişuri, altele sunt dezgolite în proporţie de 30-80%, iar altele sunt la pământ. E un adevărat dezastru: patru bovine moarte, şapte stâlpi de electricitate şi peste 150 copaci doborâţi de furtună”.

O altă problemă majoră e legată de alimentarea cu energie electrică a localităţii. Oamenii sunt disperaţi, caută soluţii pentru a salva carnea din congelatoare. „Nu avem curent electric decât în jumătate din Bârzava. În cealaltă jumătate şi în cele şapte sate aparţinătoare – Monoroştia, Căpruţa, Dumbrăviţa, Groşii Noi, Slatina de Mureş, Bătuţa şi Lalaşinţ – de duminică seara oamenii stau în beznă. Văd echipe de muncitori de la ENEL în zonă, dar nimeni nu îşi asumă să ofere un termen când va veni lumina” – precizează Gabriel Faur.

Nici bisericile nu au scăpat de „potop”. Conform primarului Gabriel Faur, turnul bisericii din Bătuţa este căzut, la fel crucile bisericilor din Dumbrăviţa şi Slatina de Mureş, iar parţial a fost afectat şi turnul de la lăcaşul de cult din Groşii Noi.

În fine, primarul Bârzavei ne-a relatat că, în cursul zilei de marţi, o comisie formată din reprezentanţi ai Prefecturii, Consiliului Judeţean şi ISU, au descins în comună pentru a evalua pagubele dezastrului de duminică.

GALERIE FOTO



25Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor