,,Dezorient Express” vine la Teatru

De Vasile Filip
,,Dezorient Express” vine la Teatru
Un spectacol teatral şi coregrafic de Andrea Gavriliu, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

Sâmbătă seara (de la ora 19) sunteţi poftiţi în sala mare a teatrului arădean la sepectacolul „Dezorient Express”. Regia și conceptul scenic – Andrea Gavriliu; Decor şi costume – Irina Moscu.

„Dezorient Express” spune povestea unui tren al viitorului care pornește într-o călătorie inedită, iar prin hubloul imens al compartimentului se dezvăluie spații din ce în ce mai exotice și din ce în ce mai neobișnuite dezorientând spectatorul. Acest tren nu este unul obișnuit, el are superputeri, călătorind atât pe pământ, cât și sub apă, pentru ca în final să ajungă chiar pe lună. Călătoria devine din ce în ce mai halucinantă pe măsură ce personajele devin din ce în ce mai „autentice”.

„«Dezorient Express” – declară regizorul Andrea Gavriliu – este trenul nostru personal care nu stim unde ne duce și totuși ne încăpățânăm să «călătorim» cu el. Împărțim compartimentul cu cine nu ne dorim și ne testăm continuu nervii. Prin situații aparent comice, fără prea multe cuvinte și cu mai mult limbaj corporal, se ating subiecte grave : de la lipsa de toleranță și educație la discriminare, perversiune și inimi frânte. Din ciclul «râdem noi dar nu e râsul nostru», vă invităm să poftiți în vagoane, să feriți linia și să suportați zeflemeaua acidă pe ritmuri «dezorientale»” !”

În distribuție: El – Andrei Elek, Controlorul / Frățică – Robert Pavicsits, Ea / Pisi 1 – Cecilia Donat, Pisi 2 / Băbuța 1 – Alina Danciu, Pisi 3 Băbuța 2 – Angela Petrean Varjasi , Cerșetorul / Surdomutul – Marian Parfeni, Frătiuc / Nenea – Radu Vulpe, Fratelo / Soțul ei – Ștefan Statnic,Tanti / Băbuța 3 – Carmen Vlaga – Bogdan.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase