Diavolul se ascunde în detalii

De Simion Todoca
3Comentarii
Diavolul se ascunde în detalii
Să-mi fie cu iertare că folosesc o expresie ultrauzitată, dar se potrivește cel mai bine modificărilor aduse Codului de Procedură Penală. S-ar potrivi, de asemenea, alta, la fel de cunoscută: iadul este pavat cu bune intenții.

Pentru că, de fapt, de la intenții a pornit totul. Adică, intenția legiuitorului a fost aceea de aliniere a legislației române la cea europeană și la prevederile Curții Constituționale. În ultimii ani, după ce a pierdut puterea cel care, alături de Monica Macovei, a siluit justiția, și-a subordonat-o total, cu ajutorul unei mașini de vot proprii, pentru a distruge orice adversar politic, zeci de articole din Codul Penal și Codul de Procedură Penală au fost declarate neconstituționale. Eliminarea acestora a fost intenția declarată, dar, în subteran, au acționat o mulțime de indivizi, nu doar de la guvernare, cum clamează până răgușesc „rezistenții” din partide sau așa zisele ONG-uri.

Aceștia au strecurat o grămadă de amendamente, care nu au nicio legătură cu ideea de „reparare” a justiției, ci doar cu crearea unor portițe legislative care să facă imposibil de atins pe cineva cocoțat în vârful piramidei, indiferent că aparține partidului de guvernământ sau opoziției. Știm cu toții cât de supuse sunt instanțele teritoriale mahărilor vremii, nu doar politicieni de prim rang, ci inclusiv interlopi și șefi de clanuri mafiote. Sub amenințarea acestora sau în complicitate interesată cu ei, instanțele locale dau fără să clipească verdicte de nevinovăție unor indivizi pe care toată lumea îi cunoaște ca tâlhari, mafioți, interlopi care schilodesc sau omoară oameni după bunul plac. După ce procesele lor se mută aiurea, pe baza probelor, curțile superioare infirmă verdictele din primă instanță și decid pedepse grele, după cum este și normal. Iată, însă, că o modificare la Codul de procedură Penală prevede că „instanța de apel nu poate desființa sentința primei instanțe prin care s-a decis achitarea și nu poate pronunța o hotărâre de condamnare în apel decât dacă sunt administrate probe noi prin care să fie infirmate motivele pentru care s-a dispus achitarea”. Adică, dacă un judecător complice cu un interlop decide că acesta, indiferent ce a făcut, este achitat, nimeni nu mai are voie, la apel, să-l condamne ! Va fi raiul pe pământ pentru baronii locali, politicieni, șefi de clanuri sau afaceriști veroși, care vor tăia și spânzura, știind că nu vor suporta rigorile legii!

Și mai sunt multe alte „găselnițe”, dictate parcă de oameni de cea mai joasă speță care vor să fie deasupra legii.

Mi-e egal că unele din noile prevederi le sunt favorabile lui Dragnea și altor câțiva PSD-iști intrați în morișca legii, dezastrul este că pur și simplu articolul din Constituție care spune că „Nimeni nu este mai presus de lege” se transformă în „Toți sunt deasupra legii”. Asta, pentru că hienele și corbii care profită de accederea la putere pentru a se sustrage judecății justiției dau apă la moară celor care nu doresc cu niciun chip ca justiția română să fie repusă pe făgașul normal. Acuzând, pe bună dreptate, aberațiile legislative pe care le promovează acești șacali, așa zișii rezistenți manipulează masele de naivi să zădărnicească adoptarea acelor legi în întregul lor. Nu îmi rămâne decât să sper că toate aberațiile vor fi eliminate de către Curtea Constituțională, rămânând doar acele prevederi necesare pentru instaurarea unei justiții corecte.

„Corbii și hienele dau apă la moară celor care nu vor să avem o justiție normală”



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor