Din nou la „Dansez pentru tine”

3Comentarii
Din nou la „Dansez pentru tine”
Din nou la „Dansez pentru tine”
ARAD – Aradul este reprezentat de Cătălin Căuca, al cărui vis este să devină mare dansator.

Aradul are, din nou, un reprezentant la emisiunea „Dansez pentru tine” de la ProTv.
Vorbim de ediţia specială a acestei emisiuni, difuzată de Paşti, duminică seara,
de la ora 20.30. Va fi o competiţie în care trei perechi de vedete, cupluri şi
în viaţa reală (Victor Slav şi Anda Adam, Ionuţ Iftimoaie şi soţia sa, Maria,
Adriela şi Piticu de la Simplu), vor dansa pentru a împlini visul a trei perechi
de copii care iubesc dansul, dar nu-şi pot permite să-l practice.

Fiecare dintre aceste cupluri va dansa pentru ca micuţii concurenţi să îţi
împlinească visul: acela de a-şi putea plăti antrenamentele, deplasările, costumele
şi de a ajunge astfel cei mai mari dansatori ai ţării.

Hotărât să facă performanţă

Printre copiii al căror vis este în joc, se numără şi un arădean: Cătălin Caucă.
El are nouă ani şi jumătate şi este elev în clasa a treia la Şcoala Generală
Nr. 12 din Arad. Cătălin a învăţat primii paşi de dans la Palatul Copiilor din
municipiu, iar de doi ani face dans la nivel de performanţă, la Timişoara.

Merge în oraşul vecin de patru ori pe săptămână, pentru a se antrena. Are rezultate
foarte bune (e campion naţional la clasa E), motiv pentru care a şi fost selectat
să participe la ediţia specială a emisiunii „Dansez pentru tine”.

Perechile de vedete care vor lupta pentru visul micilor concurenţi (printre
care şi Cătălin) de a deveni cei mai mari dansatori ai ţării vor fi punctate
de către un juriu. Dar cei care vor avea ultimul cuvânt în alegerea câştigatorului
vor fi telespectatorii, prin voturile şi telefoanele lor.

Aşadar, fiecare dintre noi îl poate ajuta pe Cătălin Cauca să-şi împlinească
visul. Urmăriţi emisiunea „Dansez pentru tine” de duminică seara şi nu ezitaţi
să fiţi alături de reprezentantul Aradului în concurs!

Invitată de onoare

În cadrul aceleiaşi ediţii speciale, coregraful Edi Stancu va încinge ringul
de dans alături de cea mai mare gimnastă a tuturor timpurilor, Nadia Comăneci.
Împreună, ei vor dansa cu dăruire pentru a împlini visul unei tinere gimnaste.

D.D.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor