Tehnicianul arădean a ţinut să-şi clarifice statutul şi implicarea: „Nu regret că am răspuns apelului lui Catanzariti şi Marţian. Nu puteam să refuz clubul care m-a lansat în fotbalul mare. Antrenor nu voi mai fi niciodată, voi da doar sfaturi tactice, tehnice şi motivaţionale, ori de câte ori voi fi solicitat. Nu e treaba mea că jucătorii și patronul nu se înțeleg, eu am acceptat să conduc antrenamentul de joi din respect pentru clubul care m-a lansat ca tehnician. Mai departe, chestiile legate de bani și nemulțumirea fotbaliștilor nu mă privesc. Din păcate, după înfrângerea de la Oradea, obiectivul este compromis în mare măsură”.
Din respect pentru clubul care m-a lansat
ARAD. Prezenţa lui Ionuţ Popa, în iarbă, la ultimul antrenament al echipei FC UTA înaintea deplasării de la Oradea a surprins şi şocat în aceiaşi măsură.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Pentru a evita ca jumătate din parcările de pe centru să fie ocupate de aşa-zise persoane cu dizabilităţi, CLM a introdus o prevedere restrictivă în Regulamentul parcărilor din municipiu.
Local
Aflate la cea de-a noua ediție, Zilele Fitoterapiei Moderne au fost deschise la Arad.
Local
Vor beneficia de un pachet minimal de servicii medicale, de prescrierea şi eliberarea medicamentelor contraceptive hormonale, precum şi de alocaţia de hrană.
Local
Lista actualizată de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.
Local
O arădeancă în vârstă de 32 de ani a fost plasată în arest la domiciliu după ce polițiștii au prins-o în flagrant în timp ce pretindea suma de 5 mii de euro de la o altă femeie, pentru a interveni pe lângă judecătorii care îi plasaseră acesteia din urmă soțul în arest preventiv.
Local
În perioada 26-30 aprilie 2024, Inspectoratul Școlar Județean Arad organizează etapa națională a Olimpiadei din cadrul ariei curriculare Tehnologii, domeniul Protecția Mediului.
Local
Miercuri, polițiștii din municipiul și județul Arad au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere, impunerea ordinii și liniștii publice și descurajarea fenomenului infracțional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!