Din suflet, pentru copiii de la Grădinița IAS Mureș

De Diana Dutu
1Comentariu
Din suflet, pentru copiii de la Grădinița IAS Mureș
Micuții s-au bucurat nespus de darurile împărțite de voluntarii Crucii Roșii Arad. Educatoarea mulțumește printr-un mesaj emoționant.

Nu a fost cine-știe-ce: ciocolată, jucării, îmbrăcăminte nouă și jocuri educative. Dar a fost, totuși, atât de mult! Copiii care frecventează Grădinița IAS Mureș trăiesc în condiții precare și nu prea sunt obișnuiți cu generozitatea semenilor. Tocmai de aceea, vizita pe care le-au făcut-o voluntarii filialei județene de Cruce Roșie Arad i-a bucurat peste măsură. Cu atât mai mult cu cât au și primit ceva.

„Donația a fost făcută de către un cabinet medical din Arad și completată de către Crucea Roșie Arad, din fonduri proprii. Sperăm ca acțiunea noastră să fie urmată și de alți donatori deoarece este mare nevoie de sprijin pentru acești copii” – spune Iudita Cuvineanu, director al Crucii Roșii Arad.

De cealaltă parte, recunoștința pentru darurile primite a fost exprimată de către educatoarea copiilor: „Cu cât trece timpul, se pare că auzim tot mai rar cuvinte de mulțumire adresate de oameni, la fel cum tot mai rare sunt și gesturile care să se îndrepte către cei aflați în suferință sau impas. Eu, însă, educatoarea de la Grădinița IAS Mureș Arad, țin să mulțumesc și să-mi exprim sincera mea recunoștință pentru ajutorul, bunăvoința, atenția și răbdarea cu care am fost înconjurați. În numele copiilor de aici, copii care trăiesc în condiții precare, copii care vor duce mai departe ceea ce văd și învață de la noi, oamenii. De aceea, eu îi învăț să mulțumească și să fie recunoscători, ca atunci când vor fi mari să ducă și ei această muncă frumoasă și generozitatea cu care au fost înconjurați. Vrem cu toții să mulțumim pentru donațiile făcute voluntarilor de la filiala județeană de Cruce Roșie Arad care s-augândit la noi. Vă mulțumim ca ați deschis din nou brațele și sufletele către noi.”

download-2

download-4



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor