Din visele unui „Solomonar”

Din visele unui „Solomonar”
Din visele unui „Solomonar”
ARAD – În următoarea şedinţă de cenaclu, din 29 noiembrie, veşnic tânărul actor Iulian Copacea va citi poezii de dragoste.  VIDEO

La ultima şedinţă de cenaclu, a doua din noiembrie, protagonistul a fost Vasile Sărăndan care, spre suprinderea cenacliştilor, n-a citit nimic. A făcut şi el parte, ca toţi ceilalţi, din auditoriu. A vrut să ne suprindă pe toţi, ceea ce a reuşit.

L-a invitat pe actorul Iulian Copacea să-i prezinte producţia literară: o schiţă, intitulată „deocheat” – „De la Muo Schalke de la Beli-mi-ai p…” şi un capitol din romanul în pregătire „Solomonarul”, intitulat „Doctoriţa de ţară”.

S-au auzit apoi vocile critice ale lui Horia Ungureanu, Constantin Butunoi, C-tin Grigoroşcuţă etc. care au apreciat textele, remarcând forţa lor de sugestie şi trecerea ingenioasă din val în fantastic, atât de firească, încât o accepţi fără să te şocheze. Componenta autobiografică devine doar un pretext pentru a declanşa o radiografie a vieţii azilanţilor, în pagini bine stăpânite narativ şi stilistic.

Autorul mimează pe mister şi suspans, vizând astfel interesul cititorului. În text apare şi vocea naratorului care, în superbia sa, ar vrea să creeze ceva nemaiscris încă, „o povestire ce, pentru fiecare cititor în parte, să aibă finalul dorit de el sau care, la fiecare nouă lectură să aibă un alt sfârşit”.

S-au invocat anologii şi posibile surse de inspiraţie: Fr. Rabelais, Marquez, basmul românesc şi „Parfumul” lui P. Suskind, roman căruia Vasile i-a făcut, în urbe, o asiduă publicitate.

În absenţa epigramistului „de serviciu” al cenaclului, Mihai Comănici, proprietarul vocii trei, din cele amintite în alineatul precedent, a improvizat o epigramă cu un tip ce-şi trata măselele la o doctoriţă de ţară, apropo de specialitatea celei din viitorul roman pe care îl aşteptăm cu nerăbdare şi cât mai repede, aşa cum îi stă bine unui „solomonar”.

Lucia Cuciureanu

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !