Dinescu vs. Vesa, amânat până în 1 februarie

De Ioana Costas
Dinescu vs. Vesa, amânat până în 1 februarie
© Tribunalul judecă dosarul Vesa Foto. JA
Procesul în care Daniel Vesa este judecat pentru tentativă de omor asupra lui Ioan Dinescu, amânat până în 1 februarie.

A fost trimis în judecată în octombrie 2017 pentru infracțiunea de tentativă de omor, iar acum cauza a fost amânată până la 1 februarie. Decizia este a Tribunalului Arad, instanța pe rolul căreia a fost înaintat dosarul spre soluționare. La ultimul termen, care a avut loc în 17 ianuarie, judecătorul a hotărât să amâne cauza pentru 1 februarie, ora 11:00, pentru administrarea probelor. La primul termen, care a fost în 9 ianuarie, cauza a fost amânată pentru 17 ianuarie „pentru efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în vederea depunerii la dosar a înregistrării video de supraveghere”. Este vorba despre înregistrarea video din incinta casino-ului de la mall – unde a avut loc tentativa de omor.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, fapta a avut loc „în dimineaţa zilei de 16.07.2017, în jurul orelor 07:00-07:30, zona „Atrium Mall” din municipiul Arad.” Conflictul dintre cei doi a avut loc „inițial în incinta mall-ului, inculpatul fiind provocat de persoana vătămată Ioan Dinescu i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnul în regiunea feţei, iar apoi în parcarea mall-ului succesiv provocării de către victimă a lovit-o cu un cuţit în zona abdominală, cauzându-i o plagă penetrantă hemoragică”. Rana a necesitat 55-60 de zile de îngrijiri medicale cu punerea în primejdie a vieţii lui Ioan Dinescu. Acesta a fost operat imediat după ce a fost înjunghiat de Daniel Vesa. Se pare că lucrurile au escaladat între cei doi (și) pe fondul consumului de băuturi alcoolice și de stupefiante – în cazul lui Ioan Dinescu. De altfel, procurorul de caz a disjuns un dosar în care inculpat este Ioan Vesa – către DIICOT Arad, pentru deținere în vederea consumului de droguri.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !