Diplome pentru elevii de zece, de la Sergiu Bîlcea

Diplome pentru elevii de zece, de la Sergiu Bîlcea
Cei patru elevi de nota 10 au primit diplome de excelenţă de la Sergiu Bîlcea

Cei trei elevi care au primit 10 pe linie la examenul de Bacalaureat şi eleva care a primit 10 la Evaluarea Naţională au fost premiaţi în cadrul campaniei „Arădeni cu care ne mândrim”. Karla Csuros, Alexandra Miloş, Andrei Buşui şi Alexandra Perpelici sunt tinerii cu rezultate excepţionale, care au primit diplome din partea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea. „Suntem mândri, ca arădeni, de aceşti tineri care au obţinut rezultate deosebite. Ei sunt un model pe care dorim să îl promovăm: sunt inteligenţi, ambiţioşi, muncitori, fac performanţă. Avem nevoie de excelenţă şi de performanţă în toate domeniile şi am convingerea că şcoala este punctul de pornire spre o societate mai bună. Vreau să îi felicit pe toţi patru pentru rezultatele lor şi să le urez succes în continuare, să ne facă din nou să fim mândri de ei. De asemenea, îi felicit pe părinţii lor, pentru că ştiu efortul pe care îl fac părinţii pentru educaţia copiilor lor şi pe profesorii lor, care i-au îndrumat şi sprijinit. Scopul campaniei «Arădeni cu care ne mândrim» este promovarea oamenilor care merită atenţie, care fac performanţă, care promovează valori pozitive, care fac din comunitatea noastră un loc mai bun”, a spus Sergiu Bîlcea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !