Dacă luna trecută v-am informat în legătură cu salariile directorilor câtorva din instituţiile subordonate Consiliului Judeţean (CJ) Arad, acum vă propunem să aflaţi cât câştigă directorii de instituţii subordonate Primăriei/ Consiliului Local Municipal (CLM). Nu a fost tocmai uşor şi trebuie să spunem din capul locului că, între datele pe care ni le-a transmis Primăria, nici nu se regăsesc directorii societăţilor comerciale subordonate (cele două CET-uri, CTP, Recons, TOP, Gospodărirea Comunală). Acesta şi este un motiv pentru care vom descoperi lefuri destul de mici în comparaţie cu cele din ograda CJ (unde Compania de Apă şi Aeroportul ţineau sus ştacheta). Chiar şi aşa, însă, e lesne de observat că doar un singur director din sfera CLM câştigă mai mult decât directorul cu cel mai mic salariu din zona CJ.
Dacă cel mai mic salariu de director al unei instituţii subordonate CJ este de 2.997 lei (Peter Hugel, Complexul Muzeal Judeţean), cel mai mare salariu de director al unei instituţii subordonate CLM depăşeşte cu puţin această sumă: 3.103 lei. Acesta e salariul net pe care îl primeşte lună de lună managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, Bogdan Costea.
Directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, Oana Pârvulescu, ia în mână 2.650 lei lunar, iar adjuncta sa, Lucia Bulboacă, câştigă 2.582 lei. Managerul Filarmonicii de Stat Arad, ultra-contestatul Alin Văcean, are un salariu lunar net de 2.549 lei. Directorul executiv al Poliţiei Locale câştigă 2.522 lei pe lună. Cele mai mici salarii sunt la Centrul Municipal de Cultură, unde directorul executiv Dana Andreica ia în mână 2.192 lei, iar adjuncta sa, Ramona Creţu este retribuită cu 1.896 lei lunar.
De menționat că, în afară de directorii teatrului și filarmonicii, care sunt plătiți pe baza contractelor de management încheiate cu CLM, directorii celorlalte trei instituţii au statut şi salarii de funcţionari publici.
Vom reveni (sau cel puţin ne străduim să revenim) cu informaţii privind salariile directorilor societăţilor comerciale subordonate Primăriei/ CLM.
Directorii lui Falcă, mai săraci decât cei din CJA
Directorii lui Falcă, mai săraci decât cei din CJA
Directorii instituţiilor subordonate Primăriei/ Consiliului Local Municipal au salarii mai mici decât cei din zona Consiliului Judeţean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Local
Polițiștii din Vinga au reținut pentru 24 de ore două femei de 32 și 30 de ani, acuzate că au intrat peste o altă femeie în casă și au bătut-o.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, joi, percheziții la Munar, unde un bărbat de 54 de ani depozita deșeuri periculoase, azotat de amoniu și... un animal sălbatic.
Local
Este pentru a doua oară în ultimele 10 zile când cablurile de alimentare la reţeaua electrică provoacă haos în trafic.
1
România
Cererea de abţinere formulată de judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost respinsă vineri de Judecătoria Mangalia ca fiind nefondată, magistratul judecând în continuare cazul Vlad Pascu.
1
Mapamond
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!