Disfuncționalități la Judecătoria Gurahonț

De Ioana Costas
4Comentarii
Disfuncționalități la Judecătoria Gurahonț
© Foto: Neregulile au fost găsite în urma controlului efectuat de Inspecția Judiciară
Nu o spunem, noi, ci Inspecția Judiciară care, în urma unui control care a durat aproximativ trei săptămâni, din 28 martie până în 22 aprilie, a găsit unele nereguli la Judecătoria Gurahonț, însă acestea nu au fost detaliate de inspectori.

Inspecția Judiciară a apreciat eficiența managementului Tribunalului Arad, a Judecătoriei Arad, precum și managementul calitativ desfășurat de președinții Judecătoriilor Ineu, Chișineu Criș și Lipova. Însă când a venit vorba de Judecătoria Gurahonț…
“Anumite precizări se impun în legătură cu Judecătoria Gurahonț unde, deși a existat o stabilitate din punct de vedere al conducerii judiciare, s-au constatat unele disfuncționalități, impunându-se o implicare mai mare a președintelui instanței, dar și a grefierului șef în coordonarea și verificarea activității de la nivelul compartimentelor auxiliare”, se arată în raportul Inspecției Judiciare.
Tribunalului Arad a trebuit să intervină (pentru remedierea situației existente la Judecătoria Gurahonț) în urma constatărilor inspectorilor Inspecției Judiciare.

“Echipa de inspectori a prezentat conducerii Tribunalului Arad principalele constată și concluzii preliminare ale controlului, cu referire la Judecătoria Gurahonț, fiind relevante anumite disfuncționalități în activitatea instanței, iar prin ordinul președintelui acestei instanțe a fost desemnată o echipă, condusă de vicepreședintele tribunalului, și s-a întocmit un plan de măsuri pentru monitorizarea activității judecătoriei, activitate finalizată cu întocmirea unui proces verbal privind implementarea acestuia”, se precizează în raportul Inspecției Judiciare.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor