„Doamna alb-roşie” a pornit iar la drum

„Doamna alb-roşie” a pornit iar la drum
ARAD – Fără absenţe sau evenimente majore, astăzi, la primul antrenament al FCM UTA după minivacanţa oferită.

Atmosferă calmă, astăzi, la reluarea pregătirii „Bătrânei Doamne”. Nu s-au înregistrat absenţe de la „apelul de dimineaţă” al antrenorilor, de pe stadionul din Calea „Aurel Vlaicu”, nici probleme serioase de sănătate (doar mici întinderi sau contuzii). Au urmat streching, alergări şi jocuri cu mingea, toate sub supravegherea lui Dan Stupar. Elementul surpriză a fost directorul tehnic Ionuţ Popa, care a apărut inopinat şi s-a instalat într-un colţ al tribunei, de unde i-a privit pe băieţi. A coborât apoi în iarbă şi s-a consultat cu Roli Nagy şi Dorin Stana.

Urmează două „amicale”    

„Ne intrăm uşor în ritm. Vineri, când vom opta pentru un antrenament în Subcetate, la CSŞ Gloria, şedinţa va fi ceva mai complexă. Se cunosc primele partide de verificare: sâmbătă şi marţi” – spune Popa. Sâmbătă, de la ora 11, UTA o va întâlni acasă pe CFR Timişoara, iar marţi, de la aceeaşi oră, pe CS Ineu în deplasare. Pentru finele săptămânii viitoare, respectiv primele zile din luna mai, sunt luate în calcul mai multe variante, în vederea disputării unor „amicale” cu echipe din eşaloanele trei, patru, o selecţionată de juniori sau o grupare din Ungaria.

Îşi cinsteşte colegii

Pe 29 aprilie, George Ţucudean îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Atacantul echipei noastre va fi atunci sub tricolor, în Ungaria, cu lotul de juniori al ţării noastre. Totuşi, Ţucudean nu va uita de colegii lui. Aceştia vor fi cinstiţi înainte de plecarea la turneul de calificare pentru Campionatul European, chiar mâine, de ziua Sfântului Gheorghe şi îi vor ura succes în tentativa de a califica România. 

Trei ciocniri

George Ţucudean va merge la lotul Under 19 împreună cu alţi doi utişti, Florin Purece şi Marius Chindriş. Ei vor da piept cu Portugalia (3 mai), Ungaria (5 mai) şi Grecia (8 mai). „Dintre toţi, Portugalia mi se pare cel mai tare adversar” – mărturiseşte „Ţucu”. Prima clasată obţine calificarea la turneul final al întrecerii continentale.  

A.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !