Final de carieră didactică pentru educatoarea Voichiţa Roşca, de la Grădinița cu Program Normal nr. 27 din Arad. Timp de 41 de ani, „doamna Voichi” – aşa cum o ştiu copiii şi părinţii care i-au trecut prin mână – a muncit cu pasiune, entuziasm şi iscusință, a găsit mereu, pentru fiecare, încurajarea generoasă, lauda care să stimuleze, sfatul înţelept şi vorba bună care să motiveze deopotrivă copii, părinţi și colegi de catedră.
„Este un dascăl deosebit care a modelat cu multă dragoste sufletele copiilor noştri, investind în ei tot ce a avut mai bun. Am iubit-o, o iubim şi o vom iubi şi de acum înainte pentru devotamentul, bunătatea şi grija cu care ne-a educat copiii” – spun reprezentanţii părinţilor ultimei generaţii de copii pe care i-a îndrumat „doamna Voichi”.
La rândul lor, colegii de la PN27 și de la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad, îi mulțumesc educatoarei Voichiţa Roşca „pentru exemplul de educator summa cum laude pe care îl reprezintă. Îi mulțumim pentru timpul, răbdarea și priceperea pe care le-a pus în slujba copiilor și o asigurăm că efortul său de fiecare zi a imprimat valori și a dăltuit caractere. Peste ani, un colț de lume va fi mai bun, mai frumos ori măcar mai suportabil pentru că prezența doamnei educatoare a fost decisivă în viața unui copil. Apreciem tot ceea ce a dăruit fiecăruia dintre noi, ori de câte ori am avut nevoie, și ne rugăm ca Dumnezeu să îi binecuvânteze familia, viitorul și tot ceea ce va face în continuare, să îi dăruiască sănătate şi bucurii lângă cei dragi, belşug, putere şi bucuria cât mai multor aşteptări împlinite.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!