Doar un brazilian poate juca

De Leo Sfara
Italianul Buono nu poate înca juca pentru UTA
Italianul Buono nu poate înca juca pentru UTA
ARAD – Hiago e OK, Weller aşteaptă încă sosirea „cărţii verzi”, Marcelinho e pe punctul de a fi refuzat, iar Nazare a semnat cu „Bătrâna Doamnă”.

Până la urmă, situaţia străinilor de la UTA e pe cale să se lămurească. Arădenii au reuşit să obţină „cartea verde” a lui Hiago, acesta fiind legitimat, deci bun de joc pentru meciul de luni, de la Timişoara, cu ACS „Poli”. Celălalt brazilian dorit în lot de Adrian Falub este Weller, însă, cel puţin până astăzi, la orele prânzului, nu i-a sosit „cartea verde”. O situaţie mai aparte o are Marcelinho, care este accidentat şi ar putea sta departe de gazon timp de două luni. În această situaţie, UTA ar putea renunţa la el. Apoi, italianul Buono – dorit şi el la echipă – nu a avut, la rândul său, norocul să-i sosească încă actele.

Interesant e că unul din cei doi italieni sosiţi la Arad, sâmbăta trecută, Denny Nazare a trecut testele şi a fost acceptat în lot, el semnând un contract valabil un an de zile. Cel mai probabil, plecarea neprevăzută de la echipa a lui Pocuca l-a împins peantrenorul Falub să aducă repede un fundaş central, deşi acesta a evoluat la echipe necunoscute din Peninsulă.

Dincolo, la ACS „Poli”, situaţia este la fel de încurcată, antrenorul Valentin Velcea fiind în căutări. După ce Bălace a semnat cu gruparea timişoreană, pe Bega a ajuns portarul Mihai Gherasim (ultima dată la Northampton – liga a IV-a engleză) şi Sakir Redzepi, un jucător macedonean care a şi avut o primă declaraţie: „Am auzit că toată lumea vorbeşte de meciul cu UTA, dacă e să promovăm trebuie să câştigăm acest joc. E acasă, e foarte important să dăm toţi jucătorii 100% ca să câştigăm”.

Canalul de televiziune Digi Sport 1 a anunţat că meciul dintre ACS „Poli” Timişoara şi UTA va fi transmis în direct, luni, începând cu ora 19.00.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !