Doar varianta feminină

Anul 2005 a adus în prim plan performanţele tinerelor jucătoare de tenis de câmp din România, acest sport având viitor doar în variantă feminină.

Competitie de sfârsit de an a tenisului juvenil, Yucatan World Cup avea
sa stabileasca numarul unu mondial pe 2005, iar turneul american s-a încheiat
cu un splendid succes românesc. „Buzarnescu va fi una dintre cele
mai valoroase tenismene ale lumii”, ne declara dupa „Nastase Trophy”,
aradeanca Anela Freer, directorul de conscurs.

Finalista la Orange Bowl 2005, Mihaela Buzarnescu s-a impus de data aceasta
cu 6-3, 6-2 în fata Soranei Cirstea. În semifinale, Buzarnescu a
învins-o pe poloneza Agnieszka Radwanska, câstigatoare la Wimbledon
2005, iar Cirstea a întrecut-o pe compatrioata sa, Alexandra Dulgheru.

În urma acestor rezultate, dar si a excelentelor evolutii din acest an,
româncele sunt în numar de trei în „Top 10” de
final de sezon. Cea mai bine clasata este Raluca Olaru, pe locul VI, cu 810
puncte, Alexandra Dulgheru (800p) este pe pozitia a VII-a, iar Mihaela Buzarnescu
(690p) pe a X-a.

Campionii mondiali ITF vor fi premiati pe data de 6 iunie 2006, când
cu ocazia turneului de la Roland Garros va avea loc dineul oficial. În
ceea ce priveste viitorul tenisului masculin, nu se anunta, cu câteva
exceptii, zile prea bune.

Dan Lazar



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !