Doborâţi de vremuri…

1Comentariu
Lacrimile din ochii acelor oameni în toată firea, obişnuiţi cu greul vieţii, m-au făcut să mă gândesc că pierderea lor era mult mai mare.

Nu era vorba doar de aceste clase care plecau peste deal, e vorba de toate aşteptările lor, de toate speranţele pe care şi le-au pus în aceşti copiii. Au sperat ca aceştia să reuşească, prin educaţie, să răzbească în viaţă mai mult decât au făcut-o ei. Aici şcoala îşi susţine menirea mai mult decât oriunde. Învaţă ca să scape de sărăcie, învaţă să poată urca în ierarhia socială, învaţă ca să fie ceva mai mult decât a reuşit tata sau mama.

Acum aceşti părinţi se văd nevoiţi să-i ţină acasă, ceea ce echivalează cu o condamnare la aceeaşi viaţă pe care o duc ei. Nu au bani pentru haine de „mers la comună”, cum spun ei, pentru mâncarea de drum. Aproape jumătate din aceste familii nu au nici un venit, sau venituri ocazionale şi au doi, trei sau patru copiii de vârstă şcolară. Aici, în acest sat, plin de farmec şi mult prea sărac, şcoala era singura şansă să scape. Le-a fost luată pentru că nu au ieşit nişte calcule. Pentru că cei ce au luat decizia sunt mult prea fideli faţă de sistem iar această abnegaţie va fi plătită mult prea scump. Nădăşanii au ajuns acum sub vremi şi nu se mai pot ridica.

M.A.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor