Dodean a jucat cu poloneza fără braţul drept!

De Dan Lazar
Reactualizat la:
Dodean a jucat cu poloneza fără braţul drept!
Arădeanca Daniela Dodean a avut de înfruntat în meciul pe care România l-a susţinut în sferturile de finală de la Europenele de masă a jucătoare cu o poveste impresionantă.

Daniela Dodean-Monteiro a adus un punct României, care învins Polonia cu 3-2, depăşind-o pe Natalia Partyka, cu scorul de 3:2 (8-11, 7-11, 11-7, 11-8, 11-7), traseul tricolorele continând până în finala de marţi. Nu i-a fost decloc uşor Danei, având în faţă o sportivă a cărei poveste impresionează până la lacrimi. Poloneza, rămasă fără antebraţul drept de la vârsta de doi ani, în urma unui accident, nu s-a mulţumit să fie multiplă medaliată la Jocurile Paralimpice, ci joacă la cel mai înalt nivel în competiţiile sportivilor fără handicap.

„Când am văzut-o prima dată, parcă am simţit un burghiu în stomac. Părea teribil de tristă şi te dădea peste cap doar o simplă întâlnire cu ea. Încet-încet, lumea din tenisul de masă nu a mai privit-o cu coada ochiului şi se comportă natural. E o adevărată campioană Natalia”, spune un membru al delegaţiei României referindu-se la sportiva de 26 de ani.
Încrezătoare în talentul şi puterea sa de luptă, Natalia şi-a propus noi obiective: cucerirea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, dar ştie să aprecieze fiecare moment petrecut lângă masa de ping pong, iar când câştigă un meci e mai fericită ca un copil într-o cofetărie sau un magazin de jucării… devenind un exemplu pentru sportivi din lumea întreagă.

VIDEO: 2014 World Tour German Open: Natalia Partyka vs Seok Hajung



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase