Doi ani a rezistat un drum asfaltat la Ineu!

De M.B.
14Comentarii
Doi ani a rezistat un drum asfaltat la Ineu!
© Iată cum arată un drum asfaltat de doar doi ani Foto: M.B.
Stratul subțire de asfalt a cedat chiar sub roțile utilajelor firmei care a fost angajată să modernizeze șoseaua.

Ei au construit, ei au stricat. Așa s-ar putea rezuma situația unui drum modernizat cu bani de la bugetul local al orașului Ineu, în urmă cu doi ani și jumătate. Este vorba de „drumul viilor”, cum este botezat de localnici, pentru că traversează Dealul Viilor, o zonă considerată și turistică, datorită peisajului și numeroaselor cabane construite de-a lungul anilor.

Drumul nu are doar rolul de a ușura accesul ineuanilor spre Dealul Viilor, ci și acela de a scurta cu peste 15 kilometri distanța dintre oraș și comuna Șilindia. Astfel, la finele anului 2014, a fost finalizată prima porțiune de șosea, de 3,3 kilometri, pentru care Primăria Ineu a plătit circa 770.000 de lei. Ulterior, în 2015 și 2016, au mai fost modernizate două segmente de drum, fiecare de 1,5 kilometri, lucrări pentru care s-au mai plătit, în total, peste 1.000.000 de lei. Doar că aceste două lucrări au condus la distrugerea primului segment modernizat din Drumul Comunal DC29. Utilajele grele ale aceleiași firme angajate pentru noile lucrări au distrus asfaltul, spre nemulțumirea șoferilor, care acum abia reușesc să ocolească gropile formate.

„Faptul că acest drum a rezistat doar doi ani este dovada lucrărilor de proastă calitate. S-a turnat un strat prea subțire de asfalt, care nu avea cum să reziste la camioane. Păcat, pentru că ne-am bucurat când s-a modernizat acest drum, dar, ca la români, nicio minune nu ține mult”, a spus un bărbat din Ineu, care deține o cabană în Dealul Viilor.

Contactat de Jurnal Arădean / Aradon, primarul orașului, Călin Abrudan, a recunoscut că a fost turnat un singur strat de asfalt, cel de uzură lipsind. El spune însă că, deși lucrarea a ieșit din garanție, reparațiile vor fi executate de firma angajată pentru lucrări: „Zilele trecute am finalizat asfaltarea unui nou segment din acest drum, iar firma care a executat lucrările este aceeași care a turnat asfaltul și pe primul segment. Având în vedere că utilajele acestei firme au distrus asfaltul, le-am cerut să facă reparațiile pe propria cheltuială”.

Ce cred localnicii?

Localnicii nu sunt convinși că reparațiile vor ține prea mult. Mai mult, se întreabă dacă nu cumva și bucata de șosea asfaltată zilele trecute va arăta la fel într-un an sau doi. Ceea ce nu este exclus, pentru că, și în acest caz, tot un singur strat de asfalt a fost turnat, iar surse locale afirmă că nici fundația drumului nu a fost executată corect. În 2012, Primăria Ineu a turnat doar piatra, iar asfaltul a venit doi ani mai târziu. Piatra folosită ar fi însă nepotrivită pentru fundații de drumuri, pentru că se sfărâmă prea ușor și provoacă surparea asfaltului.

whatsapp-image-2017-04-24-at-11-05-49 portiune-spre-silindia-asfaltata-acum whatsapp-image-2017-04-24-at-11-04-47 whatsapp-image-2017-04-24-at-11-04-58 whatsapp-image-2017-04-24-at-11-05-10 whatsapp-image-2017-04-24-at-11-05-20

Taguri: , , , ,


14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor