Doi arădeni pe lista MOST WANTED a Poliţiei Române

De M.B.
Reactualizat la:
Doi arădeni pe lista MOST WANTED a Poliţiei Române
Prima soţie a celebrul Codruţ Marta, unul dintre cei doi, a încercat să obţină în instanţă declararea decesului.

Lista MOST WANTED a Poliţiei Române cuprinde în acest moment 37 de nume, de la suspecţi de infracţiuni economice cu prejudicii uriaşe, la criminali. Doi dintre cei mai urmăriţi români sunt arădeni. Puţini, în comparaţie cu anul 2013, când nu mai puţin de 25 de condamnaţi sau suspecţi îşi aveau numele pe această „listă neagră” a autorităţilor.

Arădenii „cei mai doriţi” de către anchetatori sunt Marius Dan Bulzan (36 de ani), condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc, şi Codruţ Marta (43 de ani), care a fost şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, pe când acesta era preşedintele ANAF. Pe ambii parcă i-a înghţit pământul, fiind căutaţi de aproximativ cinci ani. Codruţ Marta a fost dat în urmărire internaţională în 30 mai 2012. Numele său a fost vehiculat în mai multe dosare de evaziune fiscală, fiind cercetat alături de fostul preşedinte ANAF, Sorin Blejnar şi de alte persoane cu funcţii de conducere în autorităţi de control ale statului.

În legătură cu dispariţia lui au fost audiate mai multe persoane, cunoscuţi şi apropiaţi ai acestuia, printre care şi Sorin Blejnar. „În perioada mai 2011 – prezent, face parte din palierul de protecție a grupării infracționale constituite din mai multe persoane, inițiatoare a unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor. Se sustrage arestării preventive”, scrie sub fotografia lui Marta, publicată pe pagina de web a Poliţiei Române, la secţiunea „Most Wanted”.

Trăiește sau nu?

Autorităţile par incapabile să răspundă la această întrebare, lăsând loc nenumăratelor speculaţii apărute în presă în ultimii ani. S-a scris ba că arădeanul a fugit cu o sumă mare de bani, ba că a fost ucis pentru că avea de recuperat bani de la oameni importanți din București sau pentru că știa prea multe despre infracțiunile comise de către aceștia. Jurnal arădean/ Aradon a contactat Biroul de presă al Poliţie Române, care a confirmat că Marta este căutat în continuare, dar că nu au apărut noutăţi în cazul dispariţiei sale.

A vrut să-l declare mort

Dispariţia lui Marta a fost declarată pe 25 mai 2012, de către a doua soţie a acestuia, Andreea Marta. Ea a precizat că şi-a văzut ultima dată soţul pe 21 mai 2012. În luna martie 2016, prima soţie a lui Codruţ Marta, Raluca Merfu, a cerut declararea judecătorească a morţii fostului soţ. Ea dorea să vândă un apartament cumpărat împreună cu acesta şi nu putea. S-a adresat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, unde Marta a figurat cu ultima adresă.

Instanţa a respins cererea

Jurnal arădean/ Aradon au luat legătura, joi, cu Raluca Merfu, pentru a încerca să afle care a fost rezultatul acţiunii în instanţă. Fosta soţie a spus din start că nu vrea să mai vorbească despre Codruţ Marta, însă ne-a declarat că instanţa i-a anulat cererea. „Procesul a fost închis pentru că nu s-a plătit o taxă de timbru. Nu am mers mai departe cu acţiunea”, s-a rezumat să ne spună prima soţie a celui mai căutat arădean.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !