Doi arbitri schimbaţi la meciul Internaţional – U. Craiova

Bucureşti - Centralul Florin Marcu şi asistentul Cătălin Savu au fost schimbaţi de la meciul Universitatea Craiova – Internaţional Curtea de Argeş, din etapa a XXX-a a Ligii I, la cererea grupării din Bănie.

Astfel, Florin Marcu a fost înlocuit cu Mugurel Drăgănescu, iar Cătălin Savu cu Zoltan Szekely. Cel de-al doilea asistent a rămas Ionel Popa, iar arbitru de rezervă va fi tot Mihai Prodan.

Conducerea Universităţii Craiova a trimis la FRF o cerere de recuzare a celor doi arbitri, motivând că Florin Marcu este un apropiat al vicepreşedintelui FRF, Adalbert Kassai, care este naşul finanaţatorului celor de la Curtea de Argeş, Benone Lazăr. În sprijinul afirmaţiilor, cei de la Universitatea Craiova au ataşat şi o stenogramă a unei convorbiri din noiembrie 2008, dintre Benone Lazăr şi Cornel Penescu, finanţatorul clubului FC Argeş, prin care ultimul cerea sprijinul naşului lui Lazăr, Adalbert Kassai, pentru ca cei de la comisiile FRF să nu mai fie cu ochii pe el.

L.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !