Doi fraţi au bătut sistemul

74Comentarii
Doi fraţi au bătut sistemul
ARAD – Sunt arădeni care au învins în instanţă Administraţia Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice.

A fost creat un precedent foarte important în justiţia arădeană. Doi fraţi au reuşit să învingă sistemul, câştigând în instanţă dreptul de a-şi înmatricula autoturismul second-hand, adus de afară, fără a plăti taxa de poluare. Decizia Curţii de Apel Timişoara este definitivă, irevocabilă şi executorie, aşa că Serviciul Permise şi Înmatriculări Auto Arad va fi obligat să înmatriculeze maşina cu pricina fără a cere şi o dovadă care să ateste faptul că taxa pe poluare a fost plătită. Daniel Ciucuriţă şi fratele său, Mircea, au reuşit, fără niciun fel de ajutor juridic, să demonteze toate prevederile hotărârii guvernamentale referitoare la plata taxei pe poluare a autoturismului.

„Am cumpărat maşina cu pricina cu 1.100 de euro, iar taxa pe poluare, necesară pentru înmatricularea în România, se ridica la aproximativ 1.400 de euro. Este clar un abuz, iar hotărârea guvernamentală este ilegală, deoarece şi ţara noastră trebuie să se supună legilor comunitare ale Uniunii Europene”, spune principalul partizan în războiul contra statului, Daniel Ciucuriţă. „În primă fază, am depus la Administraţia Finanţelor Publice o solicitare prin care ceream să îmi fie calculată taxa pe care trebuie să o plătesc. După ce am primit răspunsul, am depus o contestaţie prin care ceream ca taxa să fie de zero lei, conform legilor UE”, povesteşe Ciucuriţă.

Respectiva contestaţie a fost înaintată către forul superior, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice din judeţul Arad, care au respins contestaţia. După aceste demersuri a început procesul propriu-zis.

S-au apărat greşit

Din spusele celor doi fraţi, atât Administraţia Finanţelor Publice, cât şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice au făcut întâmpinări separate şi au trimis fiecare câte un jurist la proces. Din start, metoda de apărare a celor doi jurişti a fost prost direcţionată. „Deşi eu nu am plătit nimic, ambii jurişti şi-au construit apărarea pe cererea mea de returnare a valorii taxei de poluare, cerere inexistentă”, continuă Ciucuriţă. Mai mult, cele două instituţii au chemat ca şi garanţie Administraţia Fondului de Mediu. Gheorghe Trif, judecătorul arădean care s-a ocupat de caz, a dat câştig de cauză instituţiilor statului. Următorul demers al lui Daniel Ciucuriţă a fost depunerea unui recurs la Curtea de Apel Timişoara.

Câştig de cauză

Completul de judecată de la Timişoara a analizat dosarul şi a dat câştig de cauză reclamantului. „Din nou, apărarea a fost una groaznică. Cei de la Administraţia Fondului de Mediu au susţinut în instanţă că mi-au înapoiat jumătate din suma plătită pentru înmatriculare, dar nu au putut dovedi acest lucru. Nu aveau cum, fiindcă eu nu am plătit nici un leu”, povesteşte Ciucuriţă.

Precedent periculos

Daniel şi Mircea susţin că, în urma sentinţei primite de ei de la Curtea de Apel Timişoara, oricine va da în judecată instituţiile mai sus menţionate va reuşi să îşi înmatriculeze maşina fără să plătească nicio taxă.

A.G.



74Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor