Flavius Bradin, în prezent delegat pe o perioadă de șase luni în funcția de vicepreședinte a Tribunalului Arad, și-a făcut cunoscută intenția de a participa la concursul ce se va organiza săptămânile viitoare pentru ocuparea funcției deținută în prezent. Întrebat – în cadrul unei conferințe de presă organizată joi, 20 septembrie, la sediul Tribunalului Arad – dacă se va prezenta la concurs, judecătorul a răspuns afirmativ, precizând faptul că și judecătorul Otto Szep, delegat pe o perioadă de șase luni în funcția de președinte a Tribunalului Arad, va participa la concurs având ochii exact pe funcția pe care o ocupă acum.
„După ce doamna Silvia Nădăban a ieșit la pensie în urma solicitării domniei sale, înainte de a i se împlini mandatul, a fost delegat de către președintele Curții de Apel Timișoara, în funcția de președinte, domnul Otto Szep care deținea funcția de vicepreședinte, iar pe funcția dumnealui – de vicepreședinte – rămasă vacantă am fost delegat eu. Amândoi am fost delegați până la ocuparea prin concurs a funcțiilor de președinte și de vicepreședinte, concurs care probabil se va anunța în cursul săptămânilor viitoare, de regulă finalizându-se pe la mijlocul lunii decembrie. Potrivit legislației, locurile vacante cu 90 de zile înainte sunt scoase la concurs. Pot să vă spun că intenția mea și a domnului Szep este să mergem în aceeași echipă mai departe. Evident fiind vorba de un concurs e posibil să fie și alți candidați, dar noi ne-am dori, să continuăm în această variantă mai departe. Considerăm că suntem două persoane compatibile, că ne potrivim ca mod de gândire și că facem o echipă bună împreună”, a declarat Flavius Bradin, vicepreședintele Tribunalului Arad.
Doi pentru conducerea Tribunalului Arad
Doi pentru conducerea Tribunalului Arad
Judecătorul Flavius Bradin și-a manifestat intenția ce a candida la funcția de vicepreședinte a Tribunalului Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!