Doi pompieri, salvatorii Aradului în 2017!

De Ioana Costas
6Comentarii
Doi pompieri, salvatorii Aradului în 2017!
Ovidiu Tudoran și Claudiu Chirca sunt salvatorul, respectiv pompierul anului 2017 în județul Arad.

Ce au făcut cei doi pompieri ca să fie desemnați salvatorul și pompierul anului? Datoria! Mai în glumă, mai în serios, despre plt. adj. Claudiu Chirca, colegii spun că nu a fost un incendiu în anul 2017, în Arad, pe care subofițerul să nu-l fi stins. „Omniprezent” – spun colegii pompieri despre Claudiu Chirca. Adevărul este că subofițerului i-a venit tura ori de câte ori în Arad urma să aibă loc un incendiu. „În lunga carieră pe care o am, nu cred că a mai rămas vreun incendiu pe care să nu-l pot stinge. Sunt mândru că sunt pompier!”, ne-a spus plt.adj. Claudiu Chirca.
Plt. maj. Ovidiu Tudoran a ajuns salvatorul anului în urma intervenției din vara anului 2017 când pompierul a salvat din râul Mureș o fetiță. „Am salvat de la înec o fetiță. A fost o intervenție destul de dificilă deoarece Mureșul era foarte mare și condițiile nu erau favorabile. Așa că am intervenit, am salvat și l-am ajutat pe colegul de la Poliție să iasă și el teafăr din râul Mureș, iar minunea a fost dusă la bun sfârșit”, a povestit Ovidiu Tudoran. Cei doi pompieri au primit diplome din partea conducerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad în cadrul bilanțului activității pe anului 2017 a instituției.

Misiunea de scoatere a fetiței de sub tramvai

Tot cu diplome au fost recompensați și pompierii care au intervenit pentru scoaterea fetiței în vârstă de 12 ani de sub tramvai. Misiunea de scoatere a copilei prinsă sub tramvai în stația de la Teatru a fost dificilă, poate cea mai dificilă din cele la care au intervenit pompierii arădeni. Intervenția a ajuns și în atenția inspectorului șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență care, prezent la Arad, cu ocazia prezentării bilanțului ISU Arad, a ținut să-i felicite pe pompieri pentru profesionalismul de care au dat dovadă în această misiune, îndreptându-și atenția apoi spre întreg colectivul ISU. „Ori de câte ori veți fi solicitați să dați dovadă de aceeași ambiție și aceeași dăruire în desfășurarea acțiunilor de intervenție, iar anul 2017 nu a fost unul lipsit de evenimente în Arad. Mă refer la acea furtună din septembrie ivită din senin și la intervențiile care au avut un impact și mediatic, și social, și sufletesc, cum a fost intervenția de scoatere a copilului de sub tramvai. Vă felicit!”.

salvatorul-anului-1

27536603_1622875587749895_542929468_o

27536811_1622875501083237_1071916183_o

27536908_1622875084416612_775476248_o

27605966_1622875554416565_563003402_o

pompierul-anului



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor