Doi cetăţeani români certaţi cu legea, unul fiind condamnat la închisoare şi celălalt cu mandat de arestare pe numele său, au fost prinşi la frontiera Nădlac de pe autostradă când încercau să treacă graniţa. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani din judeţul Galaţi care s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei pe sensul de intrare în ţară. „La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an si 11 luni pentru săvârşirea infracţinii de fals privind identitatea”, au precizat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. La acelaşi Punct de Trecere a Frontierei a fost depistat şi un adolescent de 19 ani din judeţul Bacău, pasager într-un mijloc de transport care circula pe ruta Italia-România, iar în urma controlului s-a descoperit că pe numele tânărului autorităţile române au emis un mandat de arestare preventivă, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. În cele două cazuri, persoanele au fost predate unor echipe operative din cadrul I.P.J. Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Doi români certaţi cu legea, pe mâna poliţiştilor de frontieră
Doi români certaţi cu legea, pe mâna poliţiştilor de frontieră
Un bărbat de 41 de ani şi un adolescent de 19, unul condamnat la închisoare iar altul cu mandat de arestare pe numele lui, au fost prinşi pe când încercau să treacă frontiera.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Mapamond
Şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a îndemnat joi, în marja summitului G7 care se desfăşoară pe insula italiană Capri, la căutarea unor moduri creative de a utiliza activele ruse îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei, informează AFP.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Citiți principiile noastre de moderare aici!