„Domnisoara Nastasia” vine duminică

De Vasile Filip
„Domnisoara Nastasia” vine duminică
Duminică, 3 aprilie, de la ora 19, în sala mare a TCIS, puteţi să (re)vedeți spectacolul „Domnișoara Nastasia”.

„Domnișoara Nastasia”, de G. M. Zamfirescu, în regia lui Laurian Oniga, este propunearea Teatrului Clasic „I. Slavici” pentru seara de duminică. Iar cea mai bună prezentare a spectacolului credem că este cea extrasă din cronica scrisă de criticul de teatru Mircea Morariu:

„Teatrul «I. Slavici» din Arad îşi reconfirmă periodic marca de identificare reclamată de emblema de teatru clasic, prin revenirea la texte din fondul verificat, de aur, oricum de succes garantat a literaturii dramatice româneşti interbelice. O face acum printr-un spectacol clar, limpede, aşezat, construit fără inutile exaltări şi autoadmiraţii ale egoului regizoral cu «Domnişoara Nastasia», binecunoscuta piesă a lui George Mihail Zamfirescu. Laurian Oniga a plănuit un spectacol care nu şochează prin cine ştie ce focuri de artificii menite să certifice ori să omagieze gratuite ori fals-noi modalităţi de lectură (…) Aşa încât «Domnişoara Nastasia» la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad poate fi calificat, fără teama de a greşi, drept «un spectacol din alte vremuri», nu în sensul că ar fi unul prăfuit ori depăşit, ci datorită grijii arătate lucrului cu actorul, acesta fiind socotit de directorul de scenă Laurian Oniga «cea mai frumoasă imagine teatrală», lucru însuşit şi confirmat scenic şi de cei doi interpreţi ai rolurilor principale: Carmen Vlaga-Bogdan (Nastasia) şi Ovidiu Crişan (Vulpaşin), semnatarii unor creaţii actoriceşti izbutite, probabil cele mai izbutite din întreaga montare”.

Povestea unui destin tragic

Cel ce semnează regia acestui spectacol – pe baza unuia dintre cele mai cunoscute texte din dramaturgia românească – este Laurian Oniga care aduce în fața publicului iubitor de teatru povestea unui destin tragic în faţa imposibilităţii de depăşire a propriei condiţii, unde împlinirea nu e îngăduită nici în plan material, nici afectiv.

Preț de aproape două ore și jumătate, „Domnişoara Nastasia“ aduce în faţa spectatorilor o lume săracă, plină de durere și frustrare, o „mahala cu maidane de gunoi, cu femei murdare şi beţivani”, după cum o descrie chiar Nastasia, care își dorește cu tot dinadinsul să evadeze de acolo. Singura sa speranță este tânărul Luca , meseriaş crescut în atelierul de curelărie al părintelui său, care îi promite că o va scoate din sărăcia cruntă în care trăiește și o va lua cu el pentru a-i schimba viața. Totul ia o altă turnură când Vulpaşin (alcoolic și bătăuș – „spaima mahalalei”), un alt pretendent la mâna Nastasiei, pe care tânăra nu îl vrea „în ruptul capului” se decide că cel mai bine ar fi să scape de Luca. Zis și făcut. Într-o noapte „apăsătoare, cu lună plină” îl înjunghie pe Luca. Răvășită de durere, Nastasia începe să bea peste măsură și ia decizia că cel mai bine s-ar răzbuna pe Vulpașin dacă ar accepta să se mărite cu el și apoi s-ar omorî. „Mie mi l-a luat pe Luca, cel mai de preț pentru mine. Ce prețuiește Vulpașin cel mai mult? Pe mine…” Așa se și termină povestea Nastasiei care în noaptea nunții, când toată lumea se chefuiește, își ia viața, fiind găsită spânzurată…

Spectacolul „Domnișoara Nastasia” nu are cum să nu „te prindă”, prin amestecul de trăiri, de emoții care arată o societate depravată, săracă, în care fiecare face ce crede el că l-ar ajuta să îi fie bine, fără să țină cont de ceilalți.

În distribuţie

Din distribuția acestui spectacol fac parte: Nastasia – Carmen Vlaga Bogdan, Ion Sorcovã – Ovidiu Ghiniţã, Vulpaşin – Ovidiu Crişan, Luca – Ştefan Statnic, Vecina – Oltea Blaga, Paraschiva – Carmen Butariu, Niculina – Oana Kun, Luca Lacrimã – Sabastian Neteda, Ionel – Constantin Florea, Cârciumarul – Dan Covrig, Fete din mahala – Liliana Balica, Roxana Sabãu, Alina Danciu, Omul necãjit – Ştefan Statnic, Haimanaua – Ionel Bulbuc, Cerşetorul – Cãlin Stanciu, Orbul – Claudiu Oblea, Pacoste – Robert Pavicsits, Sorin Calotă



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase