Donald Trump a afirmat la Davos că speră să aibă un dialog cu Rusia

Donald Trump a afirmat la Davos că speră să aibă un dialog cu Rusia
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, vineri, înainte de a ţine un discurs în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, că speră să aibă un dialog cu Moscova, informează site-ul agenţiei de ştiri Tass.

Donald Trump a făcut această declaraţie aflându-se la Davos, în Elveţia, unde va participa la Forumul Economic Mondial.
Întrebat de reporteri dacă are în plan să construiască un dialog cu Rusia, preşedintele Donald Trump a afirmat: „Sperăm!”.
Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile.
Donald Trump ar fi cerut, în luna iunie a anului 2017, demiterea lui Robert Mueller, apoi ar fi renunţat la demers după ce un consilier al Casei Albe a refuzat să transmită această directivă.
Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – sunt investigaţi în acest caz.

SURSA: MDIAFAX



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !