Donaţie de cărţi din America

De Vasile Filip
1Comentariu
Donaţie de cărţi din America
Pianista Georgiana Teohari Vidican, stabilită de o vreme în SUA, a donat, zilele trecute, un număr de 30 de cărți, în limba engleză, Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol”.

De ce a făcut Georgiana acest gest? Pentru că arădeanca e îndrăgostită nu numai de muzica clasică, dar și de copii și de orașul ei natal.

Georgiana Teohari Vidican s-a născut la Arad, a studiat în oraşul natal, la Timişoara şi la Mannheim. A debutat ca solistă la vârsta de 8 ani, acompaniată de Orchestra Filarmonicii din Arad şi a câştigat o mulţime de concursuri, atât în ţară cât şi peste hotare.

Performanţele ei scenice au fost apreciate de maestrul Iosif Sava, precum si de maestrul Nicolae Boboc.

De-a lungul carierei a concertat atât în Europa (Ungaria, Germania, Italia, Franţa, Elveţia si Cehia), cât şi în Statele Unite ale Americii (New York şi Los Angeles). O componentă importantă a carierei sale este cea didactică.

După cum ne-a spus Lucia Bibarţ, responsabilul PR al instituţiei, „cărțile donate își vor găsi locul la Ludoteca bibliotecii”.

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor