Dorel Căprar: „Falcă și PNL sunt interesați de Cetatea Aradului doar în campania electorală“

De Simion Todoca
8Comentarii
Dorel Căprar: „Falcă și PNL sunt interesați de Cetatea Aradului doar în campania electorală“
© Dorel Căprar
Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, acuză administraţia liberală că, deşi în fiecare an se prevăd sume importante pentru reabilitarea unităţii militare din Gai, unde ar urma să fie relocată unitatea din Cetatea Aradului, refuză să pună în practică acest proiect.

„Au trecut aproape opt ani de zile de când municipiul Arad a semnat un protocol cu Ministerul Apărării Naționale, pentru preluarea Cetății Aradului. Sunt aproape opt ani de când administrația PDL/PNL condusă de Gheorghe Falcă și-a asumat reabilitarea unității militare din Gai, unde ar urma să fie relocată unitatea din cetate, dar și construcția a 250 de apartamente pentru cadrele militare, prin programe ANL. An de an, primarul Falcă prevede în bugetul local milioane de lei pentru reabilitarea unității militare din Gai, dar același Falcă refuză efectiv să dea drumul investiției.

Cu alte cuvinte, avem de-a face doar cu un exercițiu de imagine al primarului Falcă și al celor de la PNL Arad, care mimează interesul pentru Cetatea Aradului, dar în realitate, după cum se vede, nu dau doi bani pe acest simbol al Aradului și fac tot ce ține de ei pentru ca procesul de predare a cetății către municipalitate să nu se încheie. În acești opt ani, cei de la PDL/PNL au fost interesați de Cetatea Aradului doar în campania electorală, așa cum s-a întâmplat în 2012, la alegerile locale și parlamentare, când Falcă își rupea cămașa de pe el cerând transferarea de urgență a cetății către primărie, în 2014, la alegerile prezidențiale, când sute de arădeni de bună credință au realizat un lanț uman în jurul cetății, neștiind că „liberalul“ Falcă îi folosește doar pentru propriul scop electoral, la fel s-a întâmplat și în 2016, la alegerile locale și parlamentare, când din nou s-a încercat introducerea acestui subiect în campania electorală.

Anul trecut, Gheorghe Falcă și cei de la PNL aveau ocazia să arate cu adevărat că își doresc preluarea Cetății Aradului de către municipalitate. Au avut întreaga disponibilitate din partea ministrului Apărării Naționale, senatorul de Arad Mihai Fifor, pentru a duce acest obiectiv la bun sfârșit. Ca președinte al Comisie de Apărare din Camera Deputaților, mi-am arătat în nenumărate rânduri deschiderea pentru a sprijini acest demers al autorităților locale, care din păcate dovedesc an de an că de fapt nu sunt interesate de acest subiect. Altfel nu se explică faptul că, și în 2017 banii pentru reabilitarea unității militare din Gai au fost prevăzuți în bugetul local, acest obiectiv s-a aflat și pe lista de investiții a Primăriei Arad pentru 2017, dar „liberalul“ Falcă nu a demarat licitația, astfel că banii au rămas necheltuiți.

În chestiunea Cetății Aradului, lucrurile sunt cât se poate de clare: avem de a face cu un dispreț total din partea primarului Gheorghe Falcă și a celor de la PNL Arad, față de unul dintre brandurile Aradului, față de istoria acestor locuri, pe care un politruc venit cu plasa de un leu de la Brad nu are cum s-o înțeleagă, astfel că nu-i rămâne altceva de făcut decât să o calce în picioare. Disprețul față de tot ce înseamnă Aradul face parte din modul de viață al primarului Falcă, cel care va rămâne în istoria acestui oraș ca gropar al unui alt simbol al Aradului, echipa UTA, ca demolator al primului stadion pe care s-a jucat fotbal în România, ca cel care a reușit performanța de a distruge cel mai frumos ștrand natural din Europa de Est. Și, probabil, va rămâne în istorie și ca primarul care în 16 ani de mandat s-a opus cu toate puterile ca Cetatea Aradului să redevină a arădenilor“, declară președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

Taguri:


8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor