Dorel Căprar, membru în Comisia SIE

De Diana Dutu
Dorel Căprar, membru în Comisia SIE
Începând de miercuri, 28 iunie, Comisia pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe (SIE) va avea doi membri noi, unul dintre aceştia fiind deputatul PSD Arad, Dorel Căprar.

Numirea parlamentarului arădean a fost aprobată, miercuri, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 343 de voturi „pentru” şi 15 voturi „împotrivă”. Potrivit Mediafax, cele două camere ale Parlamentului au adoptat, anterior, o iniţiativă legislativă care prevede creşterea numărului de membri ai Comisiei pentru controlul SIE de la cinci la şapte parlamentari.

„Controlul asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe este exercitat de Parlamentul României, cu respectarea secretului asupra mijloacelor şi surselor de informare. În acest scop se constituie o comisie specială formată din patru deputaţi şi trei senatori, aleşi din cadrul comisiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere”, potrivit iniţiativei legislative de modificare a alineatului (1) al articolului 3 din Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea SIE.

Deputatul arădean Dorel Căprar este președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților. „Am fost desemnat să fac parte din Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe. Este o onoare pentru mine şi mă voi strădui să îmi fac în continuare datoria cu demnitate faţă de cetăţenii României, după cum am precizat şi în jurământul de credinţă pe care l-am rostit astăzi (miercuri-n.r.) în Parlament.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !