„Observăm că după cinci luni de zile, drumurile din județ sunt în aceeași stare deplorabilă. Când intri în județul Arad dinspre Timiș, Bihor, Hunedoara, nu poate să nu te apuce rușinea, pentru felul cum arată drumurile noastre. Cei de la PDL-PNL, din păcate,nu au rușine, nu le pasă de județul Arad, iar asta se reflectă în modul în care conduc acest județ. Ni se vindeau gogoși electorale despre necesitatea dea moderniza aerogara de la Aeroport, cu 2 milioane de euro, fiindcă vom avea zboruri din această vară. Au cheltuit banii arădenilor, companiile aeriene n-au mai ajuns la Arad, iar acum cei de la PDL-PNL propun să predăm Aeroportul celor din Timișoara. Aradul n-a mai avut o asemenea conducere dinainte de 1989, când cei de la partid au hotărât că arădenii trebuie să contribuie cu bani și forță de muncă pentru construcția stadionului celor de la Poli Timișoara.Reprezentanții PDL-PNL Arad urmează aceleași principii de vasalitate față de Timișoara. Despre noul matern văd că nu mai vorbește
nimeni nimic, deși în preajma campaniei pedeliștii l-au plimbat pe la Arad pe un ministru al Sănătății, care între timp a demisionat, promițându-ne milioane de euro pentru acest proiect. De fondurile europene, nici nu are rost să mai vorbim. Dacă Guvernul Zero a atras zero lei de la Uniunea Europeană, administrația județeană PDL-PNL a reușit performanța de a pierde un proiect de 5 milioane de euro, iar acum urmează să mai piardă și cel privitor la sistemul de management al deșeurilor.În această campanie, pedeliștii promit din nou că vor face, că o vom duce bine. Mă îndoiesc că cineva îi mai crede, după modul în care au condus județul și municipiul în aceste cinci luni”, declară deputatul Dorel Căprar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!