Dorel Caprar: USL va reinfiinta spitalele desfiintate abuziv de catre PDL

7Comentarii
Dorel Căprar FOTO: JA
Dorel Căprar FOTO: JA
În dialog cu Dorel Căprar despre cum poate fi salvat sistemul de sănătate, ce s-a făcut în ultimele luni pentru sistemul sanitar din Arad şi care e răspunsul la provocarea lui Marius Göndör.

JURNAL ARĂDEAN. Domnule Dorel Căprar, aţi enunţat sănătatea ca prioritate a guvernării USL. Ce se poate face, concret, în acest sens?

DOREL CĂPRAR. Cetăţeanul, persoana asigurată, pacientul trebuie să stea în centrul preocupărilor noastre. Orice reformă, de aici trebuie să pornească. Dacă ţinem cont de acest aspect, este clar că interesul pacienţilor nu este închiderea spitalelor, aşa cum au procedat cei de la PDL. Cred că trebuie să creăm un sistem în care cetăţenii să aibă parte de îngrijire medicală cât mai aproape de ei. Una dintre priorităţile USL este reînfiinţarea spitalelor desfiinţate abuziv de către PDL. În cazul spitalului din Sântana, am făcut mai multe demersuri pentru a-l redeschide şi sunt convins că în scurt timp cetăţenii din acest oraş vor beneficia de serviciile medicale la care au tot dreptul. La fel, centrul medico-social Săvârşin va fi menţinut şi dezvoltat. Reforma în sănătate nu înseamnă mai puţine spitale şi nici mai puţine servicii medicale pentru arădeni!

Sună bine, dar de unde va găsi USL fondurile necesare pentru finanţarea acestor unităţi medicale?

DOREL CĂPRAR. Primul pas este stoparea jafului la care au fost supuse bugetele publice, inclusiv cel destinat sănătăţii. Guvernul Ponta a finalizat un control la CNAS, rezultatele sunt foarte sugestive. A rezultat o pagubă uriaşă creată statului, de 189.763.842,03 lei! Paguba rezultă din modul defectuos în care reprezentanţii C.N.A.S. şi ai Ministerului Sănătăţii susţinuţi de PDL şi-au exercitat atribuţiile de serviciu privind realizarea unei evidenţe a plătitorilor contribuţiei trimestriale, stabilirea şi notificarea contribuţiilor datorate, urmărirea încasării veniturilor la bugetul statului prin bugetul Ministerului Sănătăţii şi aplicarea sancţiunilor legale pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată de către contribuabili. Mă întreb: oare câte spitale puteau fi finanţate dacă fondurile aceste imense erau gestionate corect? Poate din aceşti bani se puteau crea condiţii pentru tinerii medici, care părăsesc ţara într-un ritm alarmant. O altă soluţie, pe termen mediu şi lung, ţine de crearea de noi locuri de muncă, pentru a aduce noi cotizanţi la fondurile de sănătate. Din păcate, PDL nu a făcut decât să taie şi iar să taie, fără să fie capabili să construiască nimic.

USL guvernează de câteva luni. Pot fi notate rezultate concrete, în domeniul sănătăţii?

DOREL CĂPRAR. Concret, pentru judeţul Arad au fost acordate fonduri importante Spitalului Judeţean, pentru a acoperi o parte semnificativă a datoriilor. Spitalul Judeţean este cel mai important spital din judeţ, de aceea sprijinul Guvernului Ponta este de apreciat. Un aspect de subliniat este acoperirea găurilor negre, despre care am vorbit. Primul pas este să folosim corect, în interesul cetăţenilor, banii care există în acest moment, pasul al doilea este să investim mai mult în sănătate. Sunt convins că de anul viitor, Guvernul USL va pune accent pe prevenirea acutizării bolilor, pentru că afecţiunile descoperite la timp pot fi vindecate mai uşor şi mai ieftin. De aceea, cu sprijinul unor prieteni, am deplasat în judeţ echipe medicale şi am oferit gratuit analize cetăţenilor. Am vrut să atrag atenţia asupra importanţei efectuării la timp a analizelor medicale.

Deputatul Marius Göndör vă invită la dialog pe temele de interes naţional…

DOREL CĂPRAR. Este bine că parlamentarii PDL au regăsit pofta pentru dialog. Din păcate, patru ani am avut un dialog al surzilor. De o parte erau cetăţenii şi opoziţia, care le atrăgeam atenţia că sunt pe un drum greşit. Pe de altă parte, cei de la PDL, care s-au ocupat de afaceri, s-au îmbogăţit, dar nu i-a interesat de cetăţeni. Nu au fost în stare să acţioneze spre binele românilor, dar nu au vrut să se dea la o parte de la guvernare. Ne vom întâlni în campanie, dar pentru noi prioritar în acest moment este dialogul cu cetăţenii. Nu ştiu dacă deputatul Göndör are curajul să de ochii cu arădenii. Am văzut că ne-a cerut să ieşim de după siglele de partid. Eu îi cer să spună corect care este sigla de partid pe care o reprezintă! Să spună de ce îşi schimbă PDL numele a doua oară într-un singur an şi, după ce s-a prezentat MCL, acum apare ARD! Răspunsul este evident: de ruşine! Nouă nu are de ce să ne fie ruşine cu sigla USL, dimpotrivă suntem mândri că USL a făcut dreptate pensionarilor şi bugetarilor, care au primit înapoi banii luaţi pe nedrept de PDL. USL a găsit soluţii pentru sprijinirea mediului privat, pentru crearea de noi locuri de muncă. USL este formaţiunea în care românii au încredere şi toţi candidaţii USL vor susţine şi vor promova programul de guvernare pentru perioada 2012-2016.

„Primul pas este să folosim corect, în interesul cetăţenilor, banii care există în acest moment, pasul al doilea este să investim mai mult în sănătate”

Taguri: , , , ,


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor