„Soluția pe termen lung este aducerea banilor spre investiții, stimularea construcțiilor atât direct, de către Guvern cât și susținând investițiile private. Din păcate, Guvernul a redus investițiile, alegând să majoreze cheltuielile cu privilegiile acordate unor categorii sociale și profesionale. Măsurile adoptate în ultimii ani ne creionează imaginea unui Guvern preocupat să ia măsuri populiste, fără o viziune de dezvoltare prin susținerea investițiilor, care poate asigura o creștere economică pe termen lung. Sectorul construcțiilor, care ar trebui să fie principalul motor al creșterii economice, este de fapt în scădere. În ciuda unor exerciții de imagine, cifrele arată o scădere a investițiilor în infrastructură și construcții în general. Specialiştii în construcţii din cadrul PNL Arad se întâlnesc în mod constant în cadrul unei comisii de specialitate în vederea asigurării unui sprijin profesionist atât administrației locale cât şi parlamentarilor, venind în întâmpinarea lor cu propuneri legislative. PNL sprijină investitorii care doresc să construiască, de aceea vrem să venim în întâmpinarea lor cu măsuri concrete pe care le supunem atenţiei atât Consiliului Local cât şi Parlamentului. Prosperitatea şi forţa unei societaţi nu pot veni decât din încurajarea iniţiativei private, a micilor întreprinzători şi a clasei de mijloc. Doar cei care au iniţiativă vor crea locuri de muncă, luând aceasta povară de pe umerii statului”, a spus Dorin Stanca.
Dorin Stanca: „Sectorul construcțiilor are nevoie de investiţii!”
Dorin Stanca: „Sectorul construcțiilor are nevoie de investiţii!”
Sectorul construcțiilor „are nevoie de revitalizare, de investiţii”, consideră Dorin Stanca, vicepreşedinte PNL Municipiul Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Mapamond
Şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a îndemnat joi, în marja summitului G7 care se desfăşoară pe insula italiană Capri, la căutarea unor moduri creative de a utiliza activele ruse îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei, informează AFP.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Citiți principiile noastre de moderare aici!