Dosar penal pentru excavări

De M.B.
6Comentarii
Dosar penal pentru excavări
Pentru iazul săpat în Julița fără respectarea condițiilor legale, cu presupusa complicitate a primăriței, proprietarul a fost amendat cu 10.000 lei.

Sesizările depuse în ultimele luni la autorități cu privire la presupuse activități ilegale de exploatare a resurselor minerale în satele ce formează comuna Vărădia de Mureș – despre care Jurnal Arădean și Aradon au mai scris în luna noiembrie – nu au rămas fără răspuns. Mai multe instituții au făcut cercetări, altele de acum urmează, în timp ce polițiștii au deschis un dosar penal pentru două infracțiuni.
În sesizări, Primăria este acuzată că ar fi extras ilegal piatră şi balast din câteva locuri, fără să solicite autorizații de la instituţiile competente, cum ar fi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM). În plus, primărița Crina Melania Miculiţ (PSD) ar fi fost complice la amenajarea ilegală a unui iaz în Julița.
Printre instituţiile sesizate s-au numărat Garda de Mediu, Inspectoratul Judeţean în Construcţii, Consiliul Judeţean Arad, Administraţia Bazinală Mureş – Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Sesizările au fost depuse de SC Geomin SRL Timişoara, care deţinea autorizaţie pentru exploatarea diabazelor prin Cariera “Valea Podului” din Vărădia de Mureş. Trebuie menționat că firma e în „război” în instanțe cu Primăria, care ar fi blocat activitățile companiei în zonă.
“În perioada iulie-octombrie 2017 s-au desfăşurat lucrări de amenajare a unui iaz piscicol, cu ajutorul angajaţilor şi utilajelor Primăriei comunei Vărădia de Mureş, fără autorizaţie”, se arată într-una dintre sesizări. Firma reclamă că “primarul este complice la această ilegalitate deoarece a furnizat serviciile de excavare”. “Mai mult decât atât, cetăţenii care locuiesc în aval de acest iaz piscicol se plâng că pârâul care curge pe Valea Juliţei este captat cu pompe pentru alimentarea iazului piscicol”, scrie în sesizare.

Iazul primăriței?

Unii localnici susțin că iazul din Julița urma să fie al primăriței, chiar dacă în acte terenul aparține unui localnic, Valentin Ioan Maris, care ar fi un ”interpus”. De altfel, administratorul Geomin Timișoara, Ioan Petrea, susține același lucru, într-o declarație transmisă publicațiilor noastre: ”Iazul piscicol aparține primarului comunei Vărădia de Mureș, d-na Miculiț Crina Melania, prin persoane interpuse – dl. Maris Valentin Ioan, considerat <<omul de casă>> al d-nei primar, persoană care nu are resursele financiare necesare pentru a amenaja un iaz piscicol și nici pentru plata amenzilor cauzate de activitatea ilegală desfășurată de primarul comunei”.
Petrea mai acuză că ”primarul folosește după bunul plac utilajele Primăriei Vărădia de Mureș, sfidând rigorile legislației în vigoare, în materie de exploatare minieră, construcții și de protecție a mediului, justificând în fals că ar realiza lucrări de reparații a drumurilor comunale (cu pietrișul și balastul extrase – n.r.), lucrări pe care nu le regăsește nimeni în comună”.

Amendă de 10.000 lei

Groapa săpată la Julița are aproximativ 800 de metri pătrați și o adâncime de patru metri, dar nu a mai apucat să fie populată cu pești.
În 22 decembrie, Administrația Națională ”Apele Române” a răspuns companiei Geomin la o sesizare depusă în 7 decembrie, arătând că Valentin Ioan Maris a fost amendat contravențional cu 10.000 de lei, pentru că nu a adus terenul la forma inițială, adică nu a astupat groapa din satul Julița, nr 75. Avea termen să o facă până la 5 decembrie, iar controlul a fost efectuat în 11 decembrie 2017. Autoritățile ceruseră astuparea iazului la un control anterior, din 31 octombrie.

Cercetări penale

În 3 ianuarie, prima zi lucrătoare din acest an, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad a transmis un răspuns către Geomin, arătând că aspectele sesizate ”fac obiectul cercetărilor în cadrul dosarului penal nr. 712/P/2017, în cadrul căruia se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și efectuarea de activități miniere fără permis sau licență”.
Într-o adresă trimisă de Consiliul Județean firmei timișorene se arată că Poliția face cercetări în patru dosare penale, pentru infracțiuni de executare de activități miniere fără permis sau licență.
Geomin a transmis o petiție și Curții de Conturi, cerând verificarea unor operațiuni ale Primăriei Vărădia de Mureș legat de excavări și exploatarea resurselor minerale. Curtea de Conturi a răspuns că va face verificările, la final urmând să informeze firma despre ce a descoperit.

Neagă acuzaţiile

Primăriţa Crina Melania Miculiţ a negat mereu acuzațiile ce i-au fost aduse prin sesizări, inclusiv ale consilierului local Viorel Rus (ALDE). În poziția exprimată în luna noiembrie, la solicitarea Jurnal Arădean și Aradon, Crina Melania Miculiț a susținut că nu se află ”în spatele” pescăriei ce urma să fie amenajată cu utilajele primăriei. Ea a spus că iazul este al “unui vecin teribilist care s-a pus să sape fără autorizaţii”. Primărița a declarat că a trimis utilaje la această lucrare în baza unei solicitări a investitorului și în urma unui contract de închiriere semnat.
Miculiț susținea că toate sesizările depuse la autorităţi sunt “atacuri politice” (din partea consilierului ALDE) şi “răzbunări” ale firmei Geomin, care nu poate exploata resursele minerale din cauza unor procese iniţiale de primărie.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor