Dosarul dr. Ţârle se rejudecă la Timişoara

22Comentarii
Dosarul dr. Ţârle se rejudecă la Timişoara
ARAD – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a admis recursul înaintat de fosta directoare a DSP.

Dr. Gabriela Ţârle, fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Arad, are motive de bucurie (cel puţin parţială). Spunem aceasta ţinând cont de soluţia dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României în procesul dintre dr. Ţârle şi Ministerul Sănătăţii, pentru anularea ordinului prin care a fost eliberată din funcţie.

După ce a pierdut într-o primă fază la Curtea de Apel Timişoara, reclamanta a făcut recurs la Bucureşti. De-abia la al treilea termen de judecată, din această săptămână, i-a fost admis recursul. Instanţa a hotărât casarea sentinţei atacate de dr. Gabriela Ţârle şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.

Reamintim, dr. Gabriela Ţârle a fost eliberată din funcţia de director executiv al DSP Arad în februarie 2009, la scurt timp după ce au fost făcute publice facturile telefonice (astronomice) aferente numărului de serviciu şi liniile speciale cu suprataxă (ghicitoare, vrăjitoare) pe care le-a accesat.

JA-D.D.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor