De asemenea, în incinta unei societăți comerciale de pe strada Ștefan cel Mare a fost depistată o femeie în vârstă de 48 de ani, din Arad, în timp ce vindea 1.268 de țigarete de diferite mărci, netimbrate și timbrate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă. Potrivit reprezentanților IPJ Arad, întreaga cantitate de țigarete depistată de polițiști a fost indisponibilizată, pe numele celor două femei fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Două arădence cercetate pentru contrabandă cu țigarete
Două arădence cercetate pentru contrabandă cu țigarete
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au depistat, în Piața Mihai Viteazul, o femeie de 37 de ani, din Arad, în timp ce oferea spre comercializare, dintr-un autoturism, 2.000 de țigarete netimbrate de diferite mărci, susceptibile a proveni din contrabandă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Actorul Andrian Locovei, din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare sub acuzația de viol, într-un dosar în care partea vătămată este o actriță.
Local
Miercuri, 31 din cele 33 de paturi disponibile pe Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad erau ocupate de pacienți cu rujeolă.
Advertorial
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Local
În ciuda vremii posomorâte, elevii Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn, s-au străduit să celebreze sosirea primăverii.
Local
Militarii din Cetatea Aradului și-au sărbătorit ziua alături de sute de copii de toate vârstele. Tinerii au avut ocazia să descopere ce înseamnă viața de soldat, să descopere o parte din tehnica militară, dar și poveștile din Cetate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!