Două camioane s-au ciocnit pe autostrada Timișoara – Lugoj. Un șofer a fost rănit ușor

De C.V.
Reactualizat la:
4Comentarii
Două camioane s-au ciocnit pe autostrada Timișoara – Lugoj. Un șofer a fost rănit ușor
© foto: ISU Timis
Accident de circulație pe Autostrada A1, miercuri dimineață, pe sensul de mers dinspre Lugoj spre Timișoara. Un camion a lovit un autotren care staționa pe banda de urgență. Unul dintre șoferii implicați a fost rănit ușor.

Accidentul s-a petrecut pe drumul dintre Lugoj și Timișoara, în jurul orei 10.23. Un camion care staționa pe banda de urgență a fost lovit de un autotren care circula pe banda I a autostrăzii, transmit reprezentanții ISU Timiș. Acesta transporta piese metalice, care în urma impactului s-au împrăștiat pe carosabil.

Șoferul autotrenului care circula pe banda I a suferit răni ușoare, fiind tratat la fața locului de un echipaj SAJ Timiș. Trei subofițeri de la Detașamentul de Pompieri Lugoj au asigurat măsurile PSI.

UPDATE. Trafic îngreunat pe Autostrada A1, în zona localității Balinț

Conform Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, încărcătura camioanelor implicate în accident s-a împrăștiat pe carosabil, astfel încât traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, doar pe banda a doua a autostrăzii.

Pot circula mașinile de mici dimensiuni, însă tirurile trec cu dificultate, riscând să atingă parapetul sau camionul afectat. În zonă urmează să vină o macara care să mute autotrenul de pe banda I pe banda de urgență, anunță autoritățile.

„Pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, la kilometrul 460, în zona localităţii Balinţ, judeţul Timiş, pe sensul de mers Lugoj – Timişoara, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 2 autocamioane. În urma impactului, încărcăturile vehiculelor s-au împrăştiat pe carosabil, fără însă a exista substanţe inflamabile sau periculoase, dar blochează circulaţia rutieră pe prima bandă şi pe cea de urgenţă ale sensului către Timişoara, aceasta desfăşurându-se doar pe cea de-a doua, prin dirijarea poliţiei. Vaorile de trafic sunt în creştere”, transmit cei de la centrul InfoTrafic.

De asemenea, polițiștii cercetează cauza și împrejurările producerii accidentului.

UPDATE 2. DRDP estimează reluarea circulației în condiții normale în jurul orei 14

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara estimează că circulația pe porțiunea unde a avut loc accidentul va fi reluată în condiții normale în aproximativ două ore, în jurul orei 14.00.

„În jurul orei 10:30/24.04.2019, pe sensul de mers Lugoj-Timișoara, un camion staționat pe banda de urgență a fost acroșat din lateral-spate de alt camion. Circulația se desfășoară îngreunat, doar pe Banda 2, Banda 1 și Banda de Urgență fiind închise. Se estimează reluarea circulației în condiții normale în jurul orei 14:00/24.04.2019”, transmit reprezentanții DRDP Timișoara.

UPDATE 3. Reluarea circulației pe autostradă, abia spre seară

Reprezentanții DRDP transmit că la ora actuală se adună marfa din TIR, împrăștiată pe carosabil. Aceștia estimează că reluarea circulației se va face în cursul zilei de astăzi (24 aprilie), însă abia spre ora 18:00.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor