Trupa de dans modern din Arad a ocupat poziţiile fruntaşe la categoriile dans modern respectiv dans tematic. „A fost una dintre cele mai reuşite ediţii din toate punctele de vedere. Mulţumesc părinţilor pentru susţinere şi ţin să-i felicit pe copii pentru performanţele obţinute , ne-a spus Mirela Cosma, prof. coord. Cercul de dans modern Palatul Copiilor Arad. La competiţia de anul acesta, aflată la a XIII-a ediţie, au participat peste 500 de copii.
Două locuri I pentru Palat la „Meridianele dansului”
ARAD. Formaţia de dans modern „Stil” de la Palatul Copiilor Arad a câştigat două locuri I la Concursul naţional de dans ,,Meridianele dansului”, desfăşurat, recent, la Oneşti în judeţul Bacău.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!