Francsisc Andrasoni a obținut titlul de campion al României, în timp ce Constantin Bișcă – președintele clubului – a devenit vicecampion național în cadrul concursului ce s-a desfășurat, în weekend, la Sibiu.
Două medalii la CN de culturism pentru veterani
Două medalii la CN de culturism pentru veterani
Reactualizat la:
SIBIU. CS XOX Gym Arad a avut doi reprezentanți la Campionatele Naționale de culturism și fitness dedicate veteranilor, ambii urcând pe podiumul de premiere.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
UT Arad
Clubul arădean trebuie să facă dovada că suporterii din peluza de la meciul cu Dinamo nu au fost ai oaspeților.
ARADON Sport local
FRF a considerat tardivă acțiunea clubului Progresul, în a contesta dreptul de joc al unui fotbalist de la Buziaș.
Local
Tupeu afișat fără nicio jenă de peneliștii care au distrus comuna Șeitin.
Mapamond
Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european, relatează France Presse.
Local
Casa arde generalizat pe o suprafață de 200 de metri pătrați. În locuință s-ar afla și o persoană.
Local
O fetiță de 13 ani și o femeie de 48 de ani au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean pentru investigații suplimentare.
UT Arad
Conducătorii „alb-roșii” au luat poziție față de decizia FRF, învinuind Suporter Club UTA.
12
Citiți principiile noastre de moderare aici!