Două persoane au murit într-un motel din Nădab

De Ioana Costas
9Comentarii
Două persoane au murit într-un motel din Nădab
Cei doi clienți ai unui motel din Nădab au fost găsiți morți în cameră, intoxicați cu oxid de carbon. Acum dosarul e pe rol la Judecătoria Chişineu Criş.

Cei doi au închiriat o cameră în motel, iar a doua zi, administratorul motelului împreună cu agenți de poliție de la Chișineu Criș le-au descoperit cadavrele. Cum a fost posibil ca cei doi clienți ai motelului să moară intoxicați cu oxid de carbon? Procurorii au descoperit că, din cauza nerespectării normelor și condițiilor de construcție a coșului de fum, situat în exteriorul imobilului cu destinație motel, cele două persoane au decedat intoxicate cu oxid de carbon. Persoana care a efectuat lucrarea de montare a coșului de fum a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după mai bine de patru ani de la moartea celor doi, timp în care au fost solicitate numeroase expertize.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, datorită nerespectării normelor şi condiţiilor de construcţie a coşului de fum situat în exteriorul unui imobil cu destinaţie motel din localitatea Nădab a cauzat moartea, prin intoxicaţie cu oxid de carbon, a două persoane. Dosarul se află în atenţia procurorilor arădeni din anul 2012, interval de timp în care s-au efectuat mai multe expertize care au condus la concluzia anterior menţionată. În fapt, precizăm că la data de 17.12.2012, victimele I.D.L. şi N.S., au închiriat o cameră în motelul aparţinând SC O.N. SRL, unde a doua zi, în jurul orelor 15:30 au fost găsite decedate de către administratorul societăţii însoţit de agenţi din cadrul poliţiei oraşului Chişineu-Criş. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare la Judecătoria Chişineu-Criş”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor