Două şcoli înnoite la Bârzava

De Alin Gherasim
Reactualizat la:
1Comentariu
Două şcoli înnoite la Bârzava
Aproximativ 750.000 de lei a investit administraţia locală din Bârzava pentru modernizarea în întregime a două şcoli.

BÂRZAVA. Copiii din satele Groşii Noi şi Lalaşinţ, ambele aparţinătoare de comuna Bârzava, învaţă în două clădiri vechi, dar care par noi. În cadrul unor proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, administraţia locală din Bârzava a reuşit să obţină aproximativ 750.000 de lei de la Guvernul României, banii fiind investiţi „în viitorul nostru”, după cum spune viceprimarul comunei, Ioan Jitari. Dacă vorbim despre şcoala primară din Groşii Noi, investiţia s-a ridicat la aproximativ 240.000 de lei. Cu aceşti bani, au fost realizate reabilitarea, modernizarea, dar şi dotarea şcolii. „Doar pereţii au mai rămas din vechea şcoală, care a fost ridicată cu mai bine de 100 de ani în urmă”, explică vicele. „S-au realizat lucrări de modernizare totală a clădirii, începând de la fundaţie până la acoperiş”, a completat Ioan Jitari. Au fost reabilitate două săli de clasă, au fost făcute două grupuri sanitare, o altă sală profesorală, dar a fost montat şi un sistem de încălzire centrală a întregii şcoli. „În plus, întreaga clădire a fost dotată cu mobilier nou”, mai spune viceprimarul comunei. Totul, cu fonduri guvernamentale, prin PNDL.

Şi la Lalaşinţ

Şi satul Lalaşinţ a fost „ţinta” unei investiţii similare. Numai că, de această dată, suma a fost dublă: peste 500.000 de lei. „La Lalaşinţ, şi şcoala, şi grădiniţa funcţionează în aceeaşi clădire. Şi aici am realizat o modernizare totală. Clădirea a fost pusă la pământ aproape în totalitate înainte să intre într-un amplu proces de modernizare”, a precizat Ioan Jitari. Pe lângă modernizarea sălilor de clasă şi dotarea lor cu mobilier şi aparatură nouă, au mai fost realizate şi patru grupuri sanitare pentru elevi şi profesori, dar şi un loc de joacă pentru cei mici. „Elevii au renunţat la vechile bănci, acum fiecare are pupitrul lui. În ceea ce priveşte locul de joacă, acesta este unul modern, toate jocuri pentru copii fiind aşezate pe un covor cauciucat care să îi protejeze pe cei mici în caz de căzături”, explică viceprimarul comunei. Tot în cadrul acestui proiect, întreaga suprafaţă a instituţiei de învăţământ a fost împrejmuită cu un gard.

În loc de concluzie

„Am investit în instituţiile de învăţământ pentru că vrem ca cei mici să beneficieze de condiţii europene, de dotări moderne. Pentru că cei mici reprezintă viitorul”, a concluzionat viceprimarul din Bârzava, Ioan Jitari.

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor