Ediția cu numărul 24 a Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad (FITCA), care începe joi, pe 15 noiembrie, va aduce în fața publicului o serie de spectacole din Arad și București, dar și două sosite de dincolo de graniță.
„Spectacol de suspans”
Teatrul Național din Pecs, Ungaria, vine cu „12 oameni frumoși”, de Reginald Rose, în regia lui Laszlo Mehes. Doisprezece jurați vor trebui să decidă soarta unui tânăr acuzat de uciderea tatălui său – un excelent pretext ales de dramaturg pentru a scoate la iveală cele mai ascunse cotloane ale firii omenești, dar și o lume plină de prejudecăți. „Un spectacol de suspans, o poveste pasionată despre dreptate, justiție, temei, un spectacol despre oricare dintre noi”, anunță cei de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Reprezentația spectacolului va avea loc pe 16 noiembrie, de la ora 19, în Sala Mare, spectacolul fiind tradus în limba română.
Trei teatre
Cel de-al doilea spectacol maghiar sosit la Arad în cadrul FITCA va fi „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”, după Tom Stoppard, regizat de Tapaszto Erno. Programat duminică, 25 noiembrie, ora 19, în Sala Mare, spectacolul aduce laolaltă pe aceeași scenă actori ai Teatrului Cetății „Gyula”, din Ungaria, ai Aradi Kamaraszinhaz și ai Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din municipiu. „În ultima seară de Festival, două personaje secundare shakespeariene, pe care dramaturgul și scenaristul britanic Tom Stoppard le-a scos din anonimat în 1967, vă invită la un spectacol deopotrivă comic şi filosofic”, precizează cei de la Teatrul Clasic. Spectacolul, tradus în limba română, este recomandat celor cu vârsta de 16 ani împlinită.
Timp de așteptare
„A mai rămas mai puțin de o săptămână până la începutul Festivalului Internațional de Teatru Clasic, timp de plăcută așteptare, dar și timp pentru a vă cumpăra bilete. Revenim cu noi informații și povești despre cele 11 zile pline de teatru la Arad”, anunță echipa de comunicare a FITCA 24.
Partenerii evenimentului
Festivalul este organizat de către Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, alături de Consiliul Local și Primăria Municipiului, având ca parteneri BavariaCars Arad, MedLife, Zemix, Hotel Phoenix, Urbanna, GI Motor, Activ Club, Mix Studio și Hueman Advertising. Jurnal Arădean și aradon.ro sunt parteneri media ai evenimentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!